Handbalista Cristina Neagu a devenit ambasador al unei campanii anti-bullying, sportiva transmiţându-le copiilor afectaţi de diverse forme de violenţă că nu sunt singuri, că întotdeauna există o „echipă” şi pentru ei.
„Din păcate, acest fenomen numit bullying a luat foarte multă amploare şi mulţi copii se simt singuri, se simt agresaţi, neajutoraţi. Eu cred că am o voce puternică şi am vrut să le transmit acest mesaj foarte important, că nu sunt singuri, că întotdeauna există o echipă şi pentru ei, fie că e vorba de familie, profesori sau colegi. Trebuie doar să vorbească şi să ceară ajutor. O întâlnire cu aceşti copii probabil că ar însemna mult, dar trebuie să ţinem cont de faptul că majoritatea care sună la «Telefonul Copilului» preferă să rămână anonimi, deci e destul de greu să se realizeze lucrul acesta”, a spus Cristina Neagu într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia lansării celei de-a patra ediţii a campaniei „Clubul Prieteniei”, iniţiată de Asociaţia Telefonul Copilului şi Cartoon Network.
Handbalista echipei CSM Bucureşti este protagonista unui spot video cu un mesaj anti-bullying, care va fi difuzat pe canalul dedicat copiilor.
Conform iniţiatorilor campaniei, în perioada 2015 – 2017, Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat 4.328 de cazuri de bullying, iar 54 la sută dintre copiii care au făcut o reclamaţie nu au vorbit cu nimeni altcineva despre abuzul la care au fost supuşi. Datele arată că mai mult de jumătate dintre cei care au apelat linia gratuită 116.111 au fost fete, 51,18 la sută, 42,08 la sută băieţi şi 6,74 la sută părinţi. În cazul a 62 la sută dintre cazuri, copiii au semnalat că sunt expuşi mai multor forme de bullying, fizic, verbal şi în mediul online. Cele mai dese motive pentru care copiii au fost hărţuiţi au fost aspectul fizic - 33,1 la sută, statutul social - 27,12 la sută, interesele şi pasiunile - 12,18 la sută, situaţia şcolară foarte bună - 8,21 la sută, situaţia şcolară mediocră - 7,55 la sută, nevoile speciale şi dizabilităţile - 4,42 la sută, etnia - 3,17 la sută, religia - 2,14 la sută şi orientarea sexuală - 2,11 la sută.
Campania iniţiată de Cartoon Network şi Telefonul Copilului, aflată la cea de-a patra ediţie, urmăreşte prevenirea şi conştientizarea fenomenului de bullying, precum şi identificarea copiilor supuşi unor astfel de violenţe, precum cea verbală sau fizică, abuzul emoţional, hărţuirea sau excluderea, şi acordarea de consiliere de către psihologi şi asistenţi sociali.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.