Directorul de rugby al federaţiei sud-africane, Rassie Erasmus, a anunţat pe X că sportivul Cobus Reinach, titular în meciul cu Franţa din sferturile Cupei Mondiale, a fost ţinta unor ameninţări cu moartea, informează L’Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ca răspuns la un mesaj în care Erasmus a fost prezentat ca ironizând Franţa şi Irlanda, care au fost eliminate în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de Africa de Sud şi, respectiv, Noua Zeelandă, Erasmus a negat în primul rând orice astfel de ironie. Apoi a ripostat, menţionând ameninţările.

“Evident, nu este adevărat. Din nefericire, aceste ameninţări i-au fost adresate lui Cobus Reinach!!! Nu este frumos şi să vadă astfel de lucruri spuse despre băiatul lor nu este frumos şi afectează o mamă şi un tată! Dar nu ne vom plânge, vom merge mai departe!!!”, a notat Erasmus pe X, comentând un mesaj foarte dur de ameninţare în care scria, între altele: “Sper că atunci când te vei întoarce la Montpellier vei fi omorât de francezi”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Reinach, în vârstă de 33 de ani, este legitimat la Montpellier din 2020.

Duminică, la Saint-Denis, naţionala Africii de Sud a eliminat Franţa în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de Rugby, scor 29-28.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.