Sportiva elveţiană Muriel Furrer, în vârstă de 18 ani, care a suferit un accident grav joi, în timpul Campionatelor Mondiale de juniori de la Zurich, a încetat din viaţă, a anunţat vineri Uniunea Ciclistă Internaţională.
„Cu mare tristeţe, Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) şi Comitetul de Organizare al Campionatelor Mondiale (...) de la Zurich (Elveţia) au aflat astăzi vestea tragică a decesului tinerei cicliste elveţiene Muriel Furrer”, a precizat forul într-un comunicat.
Tânăra fusese transportată cu o zi înainte la spital cu un traumatism cranio-cerebral grav şi se afla în stare „foarte critică”. „Muriel Furrer a decedat astăzi la Spitalul Universitar din Zurich”, a anunţat vineri UCI, deplângând pierderea unei „ sportive care avea viitorul în faţă”.
Elveţianca a căzut pe o ploaie torenţială în timpul cursei de şosea pentru juniori din cadrul Campionatelor Mondiale.
Locul exact al căzăturii sale nu a fost precizat. Potrivit presei elveţiene, accidentul a avut loc într-o pădure de deasupra localităţii Küsnacht, pe malul estic al lacului Zurich, şi a fost nevoie de mai multe minute pentru ca sportiva să fie găsită.
” Ancheta autorităţilor competente este în curs de desfăşurare”, a precizat UCI vineri dimineaţă, înainte de a anunţa decesul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.