Fundaţia Pele a lansat o campanie pentru ca “Pele” să fie introdus în dicţionar ca adjectiv care semnifică “grandoare”, “inegalabil” şi “unic”. Iniţiativa este susţinută de presa braziliană, relatează RMC Sport.
"Pelé. [Adjectiv] 1. cel mai mare dintre toţi. 2. referinţă de măreţie 3. inegalabil. 4. sinonim cu excelenţa 5. unic" este definiţia propusă de fundaţia care poartă numele legendarului brazilian.
Cei care sunt de acord ca Pele să fie eternizat ca adjectiv în dicţionar pot accesa un site pe care se strâng semnături: https://pelenodicionario.com.br/.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Campania este susţinută, între alţii, de clubul Santos şi de grupul media Globo, cel mai puternic din Brazilia.
Legendarul Pele a încetat din viaţă în data de 29 decembrie, la Sao Paulo, la vârsta de 82 de ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.