Naţionala de polo masculin a României a fost învinsă duminică, la Split, de reprezentativa Muntenegru, în faza play-off a Campionatului European, şi va juca pentru clasarea finală pe locurile 9-12.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Muntenegru s-a impus cu scorul de 13-8, pe reprize 2-3, 4-2, 3-2, 4-1.

În grupa C, tricolorii au încheiat pe locul 3, cu 4 puncte, în urma rezultatelor: 9-16 cu Spania, 11-4 cu Germania şi 12-12 cu Olanda.

România va juca în continuare pentru clasarea pe locurile 9-12, în 6 şi 8 septembrie. Tot atunci se joacă meciurile din sferturi, respectiv din semifinale, iar finalele pentru medalii sunt programate în 10 septembrie.

Şi naţionala feminină tricoloră evoluează la Campionatul European din Croaţia, în grupa A, iar luni va disputa ultima partidă, pentru clasarea finală pe locurile 11-12, cu Slovacia.

România are în premieră la Campionatul European echipa masculină şi pe cea feminină.

 


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.