O decizie privind respingerea sau nu a acuzaţiilor împotriva lui Hugo Auradou şi Oscar Jegou, cei doi rugbişti francezi acuzaţi în această vară de viol în Argentina, va fi pronunţată la 10 decembrie, a anunţat, vineri, justiţia din Mendoza
„Audierea pentru a decide dacă se respinge sau nu acuzaţiile va avea loc marţi, 10 decembrie, la ora 9.00”, a declarat pentru AFP Martin Ahumada, purtătorul de cuvânt al justiţiei din provincia Mendoza.
„Audierea pentru a decide dacă se respinge cazul va avea loc marţi, 10 decembrie, la ora 9.00”, a declarat pentru AFP Martin Ahumada, purtătorul de cuvânt al justiţiei din provincia Mendoza.
În cadrul audierii, care s-a desfăşurat cu uşile închise pe parcursul a două zile, luni şi marţi, parchetul a pledat în favoarea clasării cauzei, aşa cum anunţase la sfârşitul anchetei, la începutul lunii octombrie. Avocaţii jucătorilor au pledat, de asemenea, în favoarea unei clasări, pe care au solicitat-o încă de la sfârşitul lunii august.
Natacha Romano, avocata reclamanteii, o femeie argentiniană în vârstă de 39 de ani, a cerut „respingerea totală” a cazului şi continuarea anchetei, în opinia sa cu un nou procuror. Judecătoarea Eleonora Arenas, care a prezidat procedura, a avut la dispoziţie 15 zile lucrătoare pentru a lua o decizie. Ambele părţi au îndemnat-o să „nu se grăbească” în acest caz complex.
De aproape cinci luni, Auradou şi Jegou, în vârstă de 21 de ani, sunt acuzaţi de viol în grup agravat: presupuse fapte care ar fi avut loc în noaptea de 6 spre 7 iulie într-un hotel din Mendoza, unde echipa naţională a Franţei tocmai disputase un meci de verificare cu Argentina,. Ambii au susţinut încă de la început că relaţiile sexuale cu reclamanta, pe care au cunoscut-0 într-un club de noapte, au fost consimţite şi fără violenţă.
Avocata reclamantei, pe de altă parte, a denunţat un viol cu „o violenţă teribilă”, într-un caz care a cunoscut două versiuni radical opuse ale faptelor, în afară de o convergenţă asupra realităţii actelor sexuale în dormitor şi un context alcoolic.
Auradou şi Jegou s-au întors în Franţa la începutul lunii septembrie, după ce au primit undă verde din partea justiţiei argentiniene - parchetul considerând atunci că acuzaţia „şi-a pierdut forţa”. De atunci, cei doi şi-au reluat cariera de rugbişti profesionişti în Top 14: Auradou la Pau în octombrie, Jegou la La Rochelle în noiembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.