Preşedintele FRF Răzvan Burleanu a afirmat, luni, că varianta la care se gândea preşedintele LPF Gino Iorgulescu, de a reduce numărul de echipe din Liga I, este una proastă şi că federaţia nu va accepta o astfel de propunere.
Oficialul FRF crede că din 2020 se impune chiar o majorare a numărului de echipe în prima divizie la 16.
"În primul rând trebuie să-l conving pe preşedintele LPF că varianta cu 12 echipe e una proastă. Noi ca federaţie avem o poziţie fermă, nu vom accepta o reducere a numărului de echipe şi vom încerca să face tot posibilul pentru o creştere a numărului de echipe. Cred că într-un orizont de timp, poate 2020, Liga I poate să crească la un număr de 16 echipe. Vom avea cele trei stadioane în Bucureşti care vor fi gata şi alte două investiţii la Arad şi la Sibiu. Şi până la final de an şi Târgu Jiu va fi gata. Eu cred că şi domnul Gino Iorgulescu consideră că numărul de 14 echipe este unul optim, dar în următorii ani va trebui să creştem. De ce? Pentru că simţi deja o presiune din partea echipelor susţinute de suporteri, din oraşele mari, care au şi infrastructură să evolueze pe prima scenă a fotbalului românesc", a declarat Burleanu.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, afirma în urmă cu mai mult timp că se gândeşte împreună cu deţinătorii de drepturi tv la varianta de a micşora numărul de echipe în Liga I la 12.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.