Jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, care a fost eliberată dintr-o colonie penitenciară rusă în cadrul unui schimb de prizonieri anul trecut, a cerut administraţiei lui Joe Biden să continue să folosească „toate mijloacele posibile” pentru a obţine eliberarea jurnalistului Evan Gershkovich.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reuters relatează că Griner şi soţia ei Cherelle au spus pe Instagram că „sunt foarte îngrijorate” pentru reporterul Wall Street Journal arestat de serviciul de securitate FSB al Rusiei săptămâna trecută, în oraşul Ekaterinburg din Ural.

Kremlinul susţine că Gershkovich folosea jurnalismul ca acoperire pentru activităţi de spionaj - lucru pe care publicaţia pentru care lucrează, Wall Street Journal, l-a negat vehement.

Rusia nu a făcut publică nicio dovadă care să susţină acuzaţiile, conform cărora Gershkovich riscă până la 20 de ani de închisoare. Casa Albă a calificat acuzaţiile drept „ridicole”, iar preşedintele Joe Biden a cerut Moscovei să-l elibereze.

Brittney şi Cherelle au spus că sunt recunoscătoare pentru „angajamentul profund al lui Biden de a salva americanii”. Ele au citat cazurile lucrătorului umanitar Jeff Woodke, eliberat luna trecută după ce a fost răpit timp de mai bine de şase ani în Africa de Vest, şi Paul Rusesabagina, un rezident permanent din SUA care s-a întors acasă săptămâna trecută după ce a fost eliberat din închisoare în Rwanda.

"Facem apel la toţi susţinătorii noştri să sărbătorească victoriile şi să încurajeze administraţia să continue să folosească toate mijloacele posibile pentru a-l aduce acasă pe Evan şi pe toţi americanii reţinuţi pe nedrept", au mai spus ele.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

Brittney Griner, o vedetă WNBA şi dublă medaliată cu aur olimpic, care a jucat pentru o echipă rusă în extrasezon, a fost arestată pe un aeroport din Moscova cu o săptămână înainte ca Rusia să invadeze Ucraina anul trecut.

Ea avea în bagaj ulei de canabis şi a fost condamnată la nouă ani într-o colonie penitenciară, după ce a fost condamnată pentru trafic de droguri şi acuzaţii de posesie, un verdict pe care Biden l-a numit „inacceptabil”.

Griner a fost eliberată în decembrie în schimbul lui Viktor Bout, un traficant de arme rus care a petrecut 14 ani în închisoare în Statele Unite pentru trafic de arme, spălare de bani şi conspiraţie pentru a ucide americani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.