Fostul atlet Usain Bolt a declarat că nu renunţă la visul său de a deveni fotbalist profesionist şi nu ascultă ce spun "simpli jucători", care nu îi prevăd un viitor în acest sport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Octuplul campion olimpic în probele de sprint se referă la afirmaţiile atacantului irlandez al formaţiei Perth Glory, Andy Keogh, care a spus că jamaicanul atinge mingea de fotbal ca o trambulină.

"Este ceea ce vreau, este visul meu. Nu este vorba de bani. E încă valabilă, primim oferte în continuare. Trebuie văzut care sunt serioase şi care nu. Sunt oferte de peste tot. Nu am vorbit cu agentul meu încă, dar primim oferte aproape de pretutindeni. Oamenii pot spune ce vor, sunt obişnuit. Sunt sigur că nu a fost (n.r - Keogh) la nivelul la care e acum atunci când a început. M-am întâlnit cu Patrick Vieira, am vorbit cu Paul Pogba şi cu Raheem Sterling şi ei sunt bucuroşi să mă vadă că încerc şi mă susţin. Nu-mi fac griji despre ceea ce spun simpli jucători despre mine", a declarat Bolt, pe Sky News.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Bolt a încercat să devină fotbalist profesionist în Germania, în Africa de Sud, în Norvegia şi în Australia. În această ultimă ţară, el a dat probe la echipa Central Coast Mariners, pentru care a jucat un meci amical, în care a marcat două goluri. Însă Bolt nu s-a înţeles că conducerea clubului în ceea ce priveşte semnarea unui contract de fotbalist profesionist.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.