Benjamin Mendy a dat în judecată pe Manchester City pentru salarii neplătite în valoare de 10 milioane de lire sterline.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fundaşul francez Benjamin Mendy (30 de ani) a dat în judecată clubul englez Manchester City pentru salarii neplătite între momentul arestării jucătorului şi sfârşitul contractului său.

Între arestarea sa din august 2021 pentru viol, acuzaţii pentru care a fost achitat doi ani mai târziu, şi încheierea contractului în 2023, Benjamin Mendy nu a fost plătit de Manchester City. El se întoarce acum împotriva fostului său club de la care cere salarii neplătite în valoare de 10 milioane de lire sterline, potrivit celor de la The Telegraph.

Internaţionalul francez a însoţit depunerea unei plângeri împotriva lui City cu o declaraţie scrisă în care spune că nu a fost susţinut de angajatorul său. Mai presus de toate, susţine că mai mulţi dintre colegii săi de atunci au participat la petrecerile pe care le-a organizat în perioada pandemiei de Covid şi că, la fel ca el, au consumat alcool şi au avut relaţii sexuale cu femei. „Asta nu îmi scuză comportamentul, dar este nedrept că Manchester City m-a izolat aşa. Diferenţa dintre mine şi ceilalţi jucători de la club este că am fost acuzat pe nedrept de viol şi umilit public”, a spus Mendy.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.