Gigi Becali a declarat, joi seară, după victoria din meciul cu Rudar Velenje, scor 4-0, că împotriva acestei formaţii putea fi folosită “echipa a doua a FCSB, CSA” Steaua, şi nu ar fi fost probleme, însă adversara următoare, Hajduk Split, este mai puternică.
“Hajduk Split e altceva, nu e aceeaşi echipă cu asta. Cu asta de azi puteam să folosesc echipa a doua a FCSB, pe CSA, şi îi bătea”, a spus Becali.
Gigi Becali a precizat că are încredere în Olimpiu Moruţan şi în Florinel Coman. “Echipa asta peste un an, doi va fi mare, pentru că trebuie să ne batem cu ăia mari. Moruţan o să vedem cât costă, eu am încredere în tot ce am spus şi în Florinel Coman. De Florinel a spus Hagi că e vârf, dar trebuie să-l mai vedem şi cu echipe care joacă fotbal. Cu o echipă care se apără e mai greu să joace vârf, pentru că intră în contact cu adversarul şi n-are forţă. Nu am fost supărat pe Coman, el trebuie să muncească, pentru că am nevoie să iau mulţi bani pe el. Moruţan are talent, cred mult în el”, a afirmat el.
Formaţia FCSB a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-0 (1-0), echipa Rudar Velenje, în manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa, şi s-a calificat în runda următoare a competiţiei. În tur, FCSB a câştigat cu 2-0.
Pe Arena Naţională, golurile au fost marcate de Tănase ’22 (penalti), Moruţan ’49, Coman ‘68 şi Daniel Benzar '90+3.
În turul trei preliminar al Ligii Europa, FCSB va întâlni echipa lui Steliano Filip, Hajduk Split, la 9 august, în deplasare, şi 16 august, la Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.