Campioana en-titre U Banca Transilvania Cluj a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, partida din etapa a XXIII-a a Ligii Naţionale, faza Top 10, de formaţia CSM Oradea, scor 82-74 (50-43). Karel Guzman, de la U BT Cluj, a fost eliminat din joc în sfertul doi pentru reacţii violente în urma unor şicane cu un adversar.
Minutul 13 al partidei a fost chiar cu ghinion în acest meci, după ce Guzman de la oaspeţi şi Markovic de la gazde s-au ”intersectat” în drumul spre băncile tehnice la time-out. Markovic l-a îmbrâncit ”discret” pe Guzman, care a căzut, iar pe fondul unor şicane între cei doi şi în primul sfert, cubanezul a reacţionat violent. A fost ţinut de jucătorii adverşi ca să nu ajungă la Markovic, iar apoi cu mare greutate a fost izolat de echipa sa. Arbitrii au revăzut toate fazele, meciul fiind întrerupt circa 15 minute, după care au decis eliminarea din joc a lui Guzman, care a părăsit terenul sub escorta coechipierului Stipanovic, indisponibil pentru acest meci.
Ambele echipe s-au aflat la conducere, însă gazdele au dominat ultimele minute de joc, dar pe fondul unor decizii de arbitraj contestate de banca tehnică adversă. Finalul a fost marcat de noi îmbrânceli, de această dată între managerul CSM Oradea, Şerban Sere, şi antrenorii U BT Cluj, după fluierul final.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Principalii marcatori ai partidei au fost Neal 24 puncte, Markovic 18, pentru gazde, respectiv Căţe 16, Gordic 15, pentru U BT Cluj.
În urma rezultatului, CSM Oradea este lider, cu 25 puncte, urmată de U BT Cluj, cu 24.
În celelalte partide ale etapei din Top 10 s-au înregistrat rezultatele: FC Argeş Piteşti – SCM Timişoara 72-56, CSU Sibiu – Athletic Constanţa 78-74, Dinamo Bucureşti – Rapid Bucureşti 99-79, CSO Voluntari – SCMU Craiova 84-76.
Etapa a XIV-a, Top 10, programează partide între 20-25 martie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.