Avram Iancu a traversat înot Marea Neagră, de la Sulina la Istanbul, în 60 de zile, el parcurgând 680 de kilometri, o distanţă mai mare decât cea pe care o estimase iniţial.
Avram Iancu a anunţat, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, că a reuşit să traverseze înot Marea Neagră, de la Sulina şi până la Istanbul, în perioada 2 septembrie - 31 octombrie.
"Am ajuns la destinaţia finală! Sulina - Istanbul, 2 sept - 31 oct 2018. Au fost 60 de zile! Au fost parcurşi 680 de kilometri, mai mult decât estimarea iniţială. La capătul cursei am înotat şi Strâmtoarea Bosfor, în întregime. A fost o cursă cu multe dificultăţi, pe toate planurile. Dacă ar fi să le înşir n-aş mai termina. Dar, oricât de multe ar fi fost, acestea pălesc în comparaţie cu sacrificiul lui Brâncoveanu şi al fiilor săi”, a scris Avram Iancu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bibliotecarul a spus că prin această nouă reuşită a sărbătorit Centenarul.
"În acest an unic în care sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor, acesta a fost felul meu de a sărbători Centenarul. Totodată am dorit să transmit faptul că în lume există valori care transcend chiar şi moartea. Iar România are valori! Pentru că fiinţa ei este milenară! Mulţumesc lui Dumnezeu care a înzestrat poporul român cu un ADN puternic", a mai scris Avram Iancu.
Avram Iancu, un bibliotecar în vârstă de 42 de ani, din Petroşani, este prima persoană din lume care a înotat toată lungimea Dunării (2.860 de kilometri) fără costum de protecţie, reuşind această performanţă în 89 de zile.
De asemenea, el a traversat Canalul Mânecii fără a purta costum de neopren.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.