Atletico Madrid a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Betis Sevilla, în etapa a XXVII-a a campionatului spaniol LaLiga.
Au marcat: Tello '45+5 / Joao Felix '2, '61, Thomas Lemar '80.
Într-un alt meci, Celta Vigo a trecut, acasă, cu 4-3, de Mallorca.
Au marcat: Galhardo '13, Denis Suarez '25, Iago Aspas '61, '90+7 (p) / Gonzalez '17, Aidoo '49 (a), Salva Sevilla '87 (p). Mallo (Celta) a fost eliminat, în minutul 86.
După înfrângere şi după ce Barcelona s-a impus la Elche, scor 2-1, Betis a pierdut locul 3 în clasamentul campionatului spaniol, coborând pe poziţia a cincea, cu 46 de puncte, după Real Madrid, 63 de puncte, FC Sevilla, 55 de puncte, FC Barcelona şi Atletico, 48 de puncte fiecare.
Barca are un meci mai puţin.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.