Adidas a dezvăluit balonul pentru Cupa Mondială 2022 din Qatar, numit anul acesta "Al Rihla", care înseamnă "călătorie" în arabă.
"Balonul se inspiră din cultura, arhitectura, ambarcaţiunile tradiţionale şi drapelul Qatarului. Dinamismul şi vitalitatea culorilor pe un fundal perlat sunt o reflectare a ţării gazdă a Cupei Mondiale şi a vitezei tot mai mari a fotbalului”, se arată în comunicatul Adidas.
Ca la fiecare ediţie, pielea are specificul ei. Balonul a fost conceput pentru a rezista la cele mai mari viteze şi este cel care se mişcă cel mai repede prin aer. "Fotbalul devine din ce în ce mai rapid, iar această evoluţie face ca precizia şi stabilitatea în aer să fie extrem de importante”, a declarat Franziska Löffelmann, Design Director-Football Graphics & Hardwear la Adidas.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Prin proiectare, acest nou balon îşi păstrează viteza în aer mult mai mult timp. Pentru cel mai mare eveniment din sportul mondial, facem imposibilul posibil cu inovaţii majore. Al Rihla este cea mai rapidă minge oficială de meci de la Cupa Mondială de până acum", a precizat Loffelmann, conform lequipe.fr.
Începând cu 1970 acesta este al 14-lea creat de brandul german pentru o Cupă Mondială. Respectul pentru principiile dezvoltării fiind în centrul companiei, aceasta este prima minge oficială de Cupă Mondială care este produsă exclusiv din vopseluri şi cleiuri pe bază de apă.
32 équipes, 1 ballon pour rêver.
— adidas France (@adidasFR) March 30, 2022
Voici Al Rihla, le ballon de match officiel de la Coupe du Monde 2022. pic.twitter.com/PAF3a3lFUe
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.