Atacantul Adrian Petre a declarat, marţi, că încă nu realizează faptul că echipa de tineret a României este foarte aproape de calificarea la turneul final al Campionatului European din 2019, după ce a obţinut şase puncte în partidele cu Portugalia şi Bosnia-Herţegovina.
"A fost un meci foarte greu, ştiam că va fi greu încă de la început, dar ne-am concentrat în aşa fel încât să obţinem cele trei puncte, pentru că aveam nevoie de ele. Nu am gândit execuţia de la gol, când eşti atacant trebuie să dai gol cu orice parte a corpului, nu contează cu ce loveşti mingea, important e că a intrat în poartă şi că am câştigat. Încă nu realizăm ce am putut să facem, dar sunetm conştienţi că mai avem două meciuri grele şi sperăm să continuăm tot aşa, pentru că mai avem de muncit. Noi suntem un grup unit şi ne gândim numai la victorie cu oricine jucăm. Ne-am gândit că putem câştiga, pentru că suntem conştienţi de valoarea grupului. Rădoi este un foarte bun motivator, îi suntem recunoscători că a putut să creeze un aşa grup unit şi să se integreze în grupul nostru în aşa scurt timp. Contra nu ne-a spus nimic, ne-a felicitat după meci, ne-a urat baftă înainte de meci, dar nu ne-a ţinut niciun discurs pentru că era conştient că ştim ce avem de fcăut. Ianis a dat un gol special, nu vezi în fiecare zi un asemenea gol. Îl felicit!", a declarat jucătorul formaţiei daneze Esbjerg.
Echipa de tineret a României este foarte aproape de calificarea la turneul final, după ce a învins, marţi, la Ovidiu, cu scorul de 2-0 (1-0), reprezentativa din Bosnia-Herţegovina, în Grupa 8 a preliminariilor Campionatului European din 2019. Au marcat Adrian Petre '16 şi Ianis Hagi '70.
După rezultatele de marţi, România a trecut pe primul loc, cu 18 puncte, din opt meciuri. Bosnia-Herţegovina este pe locul 2, tot cu 18 puncte, dar din nouă partide. Portugalia ocupă locul 3, cu 16 puncte, iar Ţara Galilor este pe locul 4, cu 10 puncte, ambele cu câte opt meciuri jucate. Elveţia (zece puncte din nouă meciuri) şi Liechtenstein (niciun punct) nu mai au şanse de calificare.
România va mai juca două meciuri în această grupă, ambele pe teren propriu, cu Ţara Galilor, la 12 octombrie, şi cu Liechtenstein, la 16 octombrie. La aceeaşi dată, 16 octombrie, va avea loc meciul Portugalia – Bosnia-Herţegovina. Portughezii mai au un meci în Liechtenstein, la 11 octombrie.
La turneul final se califică direct doar prima clasată în grupă. Cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off în dublă manşă pentru a stabili ultimele două selecţionate care merg la CE.
Pentru a fi siguri de calificarea de pe primul loc, "tricolorii mici" mai au nevoie de patru puncte în ultimele două meciuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.