Formaţia Academia Rapid a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1, echipa CSA Steaua, într-un meci din Liga a IV-a, joc marcat de incidente şi la care au asistat 36.276 de spectatori, conform anunţului făcut la staţia de amplificare a stadionului din Capitală.
Golurile învingătorilor au fost înscrise de Daniel Niculae ’41, Burlacu ’55 şi Vlada ’60.
Pentru Steaua a înscris Predescu, în minutul 45+7, dintr-un penalti acordat de centralul Marcel Bîrsan pentru un henţ făcut de Goge.
Cele două echipe au evoluat în următoarele formule:
CSA Steaua: H. Iancu - Boerean, Sitaru, Pădureţ, Grigore – Vîlcea (Camara ’64), Olaru (Constantinescu ’75), Răsdan - Zeciu, Mirea (Bâtfoi ’63), Predescu.
Academia Rapid: Ciuculescu – Lădaru (Dovleac ’77), Bratu, Iacob (Stancu ’46), Voicu – Burlacu (Grigore ‘63), Duriţă, Maftei, Goge – Niculae, Vlada (Pancu ‘88).
Spre finalul partidei, la staţia de amplificare s-a anunţat că prin sistemul de turnicheţi au trecut în arenă 26.000 de spectatori. Câteva minute mai târziu, la final, s-a făcut o rectificare şi s-a anunţat numărul exact al spectatorilor care au asistat la meci: 36.276.
La partida de pe Arena Naţională suporterii au aruncat de mai multe ori cu petarde şi fumigene, provocând întreruperea jocului pentru perioade scurte, în cele două reprize. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene după incidente între fanii celor două formaţii. În repriza a doua, fanii stelişti au aruncat cu scaune înspre jandarmi şi după al treilea gol al rapidiştilor, un suporter al Rapidului a intrat pe teren, s-a dus spre galeria stelistă şi a făcut scene obscene. El a fost imediat luat de jandarmi, dar fanii stelişti au început să arunce cu scaune şi petarde în direcţia forţelor de ordine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene şi au reţinut mai mulţi suporteri stelişti, dar şi pe fanul rapidist.
Lovitura de începere a fost dată de Ştefan Iovan, iar în tribună au fost aruncate mingi de către jucătorii care au câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986.
La startul jocului, 12.000 de fani prezenţi în galeria Rapidului au afişat un banner cu jucătorii emblematici ai Rapdiului, dar şi alte două pe care scria: "A noastră nebunie vişinie, cea mai frumoasă din întreaga Românie" şi "Rapid Bucureşti suntem noi".
Din galeria Stelei au făcut parte circa 7.000 de persoane şi au prezentat o coregrafie cu plăcuţe argintii şi un banner pe care scria "Voinescu, istorie, blazon, magie şi furtună pe gazon".
La tribuna 2 fanii stelişti au pus un banner pe care scria: "UEFA - This is Steaua Bucureşti".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.