Campionatul European din 2020 va fi găzduit pentru prima oară în istorie de 12 oraşe: Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma, Sankt Petersburg.
Meciurile de la Bucureşti vor fi găzduite de Arena Naţională.
Arena a fost construită pe locul fostului Stadion Naţional, ridicat în 1953. Cu o capacitate de 54.000 de spectatori, este cel mai mare stadion din ţară şi primul stadion de elită UEFA din România. Construcţia arenei, al cărei proprietar este Primăria Municipiului Bucureşti, a fost finalizată în 2011, având un cost total de aproximativ 234 mil. €.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Stadionul are o suprafaţă de 108.000 m² şi o înălţime de şase etaje. Construcţia include un garaj subteran cu 200 de locuri de parcare, 40 de loje a câte 12 locuri, săli de conferinţe şi restaurante. Sunt prevăzute 94 de căi de acces, ceea ce permite ca evacuarea spectatorilor să se poată realiza în 20 de minute. Arena mai este dotată şi cu un cub video, situat deasupra centrului terenului, echipat cu 4 ecrane de 30 m² fiecare.
Arena Naţională a fost inaugurată oficial pe 6 septembrie 2011, cu un meci al echipei naţionale a României împotriva reprezentativei Franţei. Pe data de 9 mai 2012, arena a găzduit Finala UEFA Europa League, la care au asistat 52.347 de spectatori.
Arena Naţională va găzdui patru partide ale EURO 2020. Trei meciuri ale grupei C, pe 14, 18 şi 22 iunie şi o optime de finală pe 29 iunie 2020.
Dacă se califică, naţionala României va juca cel puţin două meciuri la Bucureşti.
Federaţia Română de Fotbal coordonează Structura Locală de Organizarea a EURO 2020 la Bucureşti (LOS Bucharest). În această calitate, participă la Grupul interministerial pentru EURO 2020 şi la Grupul operativ de lucru pentru implementarea proiectului. FRF are rol de integrator.
Guvernul României şi-a asumat construirea mai multor obiective de infrastructură pentru organizarea EURO 2020. Printre acestea se numără şi reconstruirea sau modernizarea a patru stadioane din Bucureşti, pentru antrenamentele echipelor participante. Stadioanele vizate sunt Arcul de Triumf, Ghencea, Giuleşti şi Dinamo. După cum a anunţat Compania Naţională de Investiţii, proiectele sunt în graficul stabilit, există finanţarea, astfel încât termenul de dare în folosinţă a primelor trei noi stadioane amintite a fost fixat pentru 31 martie 2020. De asemenea, Stadionul Dinamo rămâne parte din proiectul EURO 2020, urmând o cale separată de recuperare a unor întârzieri apărute.
La capitolul transportul spectatorilor, autorităţile locale au iniţiat planul de mobilitate şi primele autobuze de transport public din noua flotă dedicată EURO 2020 au şi sosit la Bucureşti. Această variantă va fi principala modalitate de transport de la aeroport spre centrul Capitalei. UEFA va monitoriza şi angajamentele de modernizare a infrastructurii rutiere şi optimizarea transportului public asumate de către Primăria Bucureştiului.
Ministerul Transporturilor a demarat realizarea unei legături rapide pe calea ferată între Gara de Nord şi Aeroportul Henri Coandă. Proiectul prevede conectarea liniei ferate deja existente către Ploieşti cu un racord către aeroport. Mai sunt prevăzute realizarea unei gări la Aeroportul Henri Coandă şi o supratraversare peste DN1. Proiectul este în graficul de execuţie care prevede o dare în folosinţă în primăvara anului 2020.
Aeroportul Henri Coandă este pregătit pentru preluarea unui flux suplimentar de pasageri. În plus, Planul de Mobilitate pentru EURO 2020 prevede folosirea şi a Aeroportului Aurel Vlaicu (Băneasa). Aici vor fi direcţionate aeronavele echipelor oaspete, ale familiei fotbalului şi un număr de chartere ale suporterilor. Aeroportul Aurel Vlaicu şi-a încheiat deja lucrările de modernizare.
Toate activităţile, procesele şi acţiunile pentru organizarea EURO 2020 sunt gestionate de un Comitet Interministerial încă din 2014. Acest comitet, format din reprezentanţi ai Primăriei Capitalei, Guvernului şi FRF şi cu UEFA ca for tutelar, monitorizează toate angajamentele României de la momentul candidaturii. Lucrările de pregătire a EURO 2020 sunt în graficul stabilit cu UEFA.
România are o tradiţie consistentă în fotbal, fiind una dintre cele 17 naţiuni care au participat la toate preliminariile europene încă de la ediţia de debut de acum 60 de ani.
Grupa A (gazde: Roma, Baku)
Italia
Elveţia
Turcia
Ţara Galilor
Grupa B (gazde: Sankt Petersburg, Copenhaga)
Belgia
Rusia
Danemarca
Finlanda
Grupa C (gazde: Amsterdam, Bucureşti)
Ucraina
Olanda
Austria
Câştigătoare play-off ”A” (Islanda, Bulgaria, Ungaria, România) dacă se califică România, iar dacă România nu se califică, câştigătoare play-off ”D” (Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo, Belarus).
Grupa D (gazde: Londra, Glasgow)
Anglia
Croaţia
Cehia
Câştigătoare play-off ”C” (Scoţia, Norvegia, Serbia, Israel),
Grupa E (gazde: Bilbao, Dublin)
Spania
Polonia
Suedia
Câştigătoare play-off ”B” (Bosnia-Herţegovina, Slovacia, Irlanda, Irlanda de Nord)
Grupa F (gazde: Munchen, Budapesta)
Franţa
Portugalia
Câştigătoare play-off ”A” (Islanda, Bulgaria, Ungaria, România), dacă nu câştigă România
Germania
Pentru JOcurile Olimpice, România are 55 de sportivi calificaţi şi speră la 15 medalii:
Atletism (5): Florentina Iuşco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Firfirică (aruncarea discului);
Canotaj (18): patru rame masculin, dublu vâsle feminin - categorie uşoară, patru rame feminin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin;
Baschet (4): echipa naţională feminină de 3x3
Ciclism (2): Vlad Dascălu (mountain bike), ciclism pe şosea;
Fotbal (18): echipa naţională olimpică;
Gimnastică artistică (2): Maria Holbură (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri);
Înot (2): Robert Glinţă (100 m spate), Daniel Martin (100 m spate);
Kaiac-canoe (2): canoe-2 masculin pe 1.000 m;
Lupte (1): Alina Vuc (cat. 50 kg);
Tir sportiv (1): Laura Coman (puşcă aer comprimat 10 m).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.