Îmbrăcat într-un tricou al federaţiei franceze de box şi cu mănuşile de box pe umăr, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a postat luni, cu puţin înainte de ora 8.00, pe X, o înregistrare video în care subliniază că mai sunt 200 de zile până la începerea Jocurilor Olimpice de la Paris, la 26 iulie. El recomandă francezilor să facă sport cel puţin 30 de minute pe zi.
"Mai sunt 200 de zile până la Jocurile Olimpice şi Paralimpice. Franţa va găzdui Jocurile Olimpice şi Paralimpice cele mai lipsite de emisii de carbon din istorie, Jocuri verzi care respectă acordurile (climatice) de la Paris. Vom găzdui Jocuri cu paritate de gen. Vom avea delegaţii de sportivi olimpici şi paralimpici de excepţie şi, sper, multe medalii franceze", a spus şeful statului în mesajul său, care a durat puţin peste un minut.
"Vom găzdui Jocurile Olimpice şi Paralimpice în toată Franţa, de la Paris la Marsilia, trecând prin Tahiti şi mai mult de 70 de colectivităţi locale în total", spune preşedintele din sala sa de sport, unde este atârnat un sac de box. "Totul se va întâmpla peste 200 de zile şi începe acum. De aceea avem o cauză naţională majoră în acest an, şi anume sportul. Sportul în şcoli. După cum ştiţi, am făcut 30 de minute de sport obligatorii pentru toţi elevii din şcoala primară, am adăugat mai mult sport la liceu şi aş vrea să vă invit pe toţi să faceţi cel puţin 30 de minute de sport în fiecare zi, sper că mai mult dacă puteţi", continuă el.
Emmanuel Macron a concluzionat spunând că sportul "este bun pentru sănătate, este bun pentru o mulţime de lucruri şi este, de asemenea, o modalitate de a ne asigura că Jocurile rămân parte din rutina noastră zilnică. Trăiască Jocurile Olimpice şi Paralimpice şi ne revedem foarte curând".
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) January 8, 2024
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.