Ziua Dunării, celebrată anual în 29 iunie, este sărbătorită în acest an în mediul online, de toate cele zece ţări riverane, din cauza pandemiei de coronavirus. România este străbătută de Dunăre pe o distanţă de aproape 1.100 de kilometri, cea mai mare lungime dintre toate ţările riverane. Specialiştii anunţă că, tot în România, există cea mai mare zonă umedă din Europa şi cea mai importantă arie naturală protejată de-a lungul fluviului: Delta Dunării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministerul Mediului anunţă, luni, că Ziua Dunării este celebrată în acest an în mediul online din cauza pandemiei.

”«Regele râurilor europene», cum o numea Napoleon, şi «cea mai bogată în daruri», cum sublinia Nicolae Iorga, Dunărea este sărbătorită astăzi de toate ţările riverane. În fiecare an, pe data de 29 iunie, cele 10 ţări din bazinul Dunării sărbătoresc împreună unul dintre cele mai mari sisteme fluviale din Europa. Ziua Dunării a fost marcată din 1994, când s-a semnat convenţia de la Sofia cu privire la cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului. «Descoperă Dunărea»! este sloganul din acest an al Zilei Dunării”, a anunţat, luni, Ministerul Mediului, pe pagina de Facebook.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit sursei citate, cu o lungime de aproape 3.000 de km, traversând 10 ţări şi patru capitale (Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad), Dunărea este al doilea fluviu ca lungime din Europa.

România este străbătută de Dunăre pe o distanţă de aproape 1.100 km, cea mai mare lungime dintre toate ţările riverane.

”Tot ţara noastră are cea mai mare zonă umedă din Europa şi cea mai importantă arie naturală protejată de-a lungul fluviului: Delta Dunării! Şi pentru că (re)descoperim Dunărea, trebuie să amintim faptul că Delta este, în mare parte situată în Dobrogea cu o suprafaţă de aprox. 2.500 km² şi, parţial, în Ucraina, fiind cea mai bine conservată dintre deltele europene. Acest loc, cu o biodiversitate extraordinară, găzduieşte peste 5.000 de specii de floră şi faună, fiind declarată rezervaţie a biosferei în anul 1990 şi intrând în patrimoniul mondial al UNESCO, în 1991”, a mai anunţat Ministerul Mediului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.