Zeci de persoane au participat, duminică, la un protest în faţa Guvernului, nemulţumite de scăderea indemnizaţiilor de concediu medical, inclusiv prenatal. Oamenii au arătat cartonaşe roşii guvernanţilor.
Protestul a debutat la prânz, iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.
![Foto: Inquam Photos / Octav Ganea](http://i0.1616.ro/media/2/2701/33586/17899508/5/20180218131746-img-6192-01.jpg?width=540)
”Scad indemnizaţiile acordate în concediul medical (inclusiv prenatal) Noua ordonanţă OUG 3/2018, care presupune a rezolva problema celor cu contract part time şi a celor angajaţi in IT, scade semnificativ veniturile persoanelor aflate în concediu medical. Pacienţi, mame ce intră în prenatal, părinţi ai caror copii sunt bolnavi, etc”, spun organizatorii protestului
![Foto: Inquam Photos / Octav Ganea](http://i0.1616.ro/media/2/2701/33586/17899508/7/20180218132139-img-6245-01.jpg?width=540)
Potrivit acestora, scăderea vine din modalitatea de calcul.
”După OUG 3/2018, pentru calculul CAS se elimină plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizaţia de concediu efectiv primită de fiecare. La o indemnizaţie de 3.400 lei, în luna ianuarie, o mămică a primit 3.036 lei după ce a fost oprit CAS iar acum, in luna februarie, mămica a primit 2.550 lei. Mai exact, i-au fost luaţi 486 lei. Acestea sunt efectele modificării codului fiscal”, susţin organizatorii protestului.
Protestul s-a intitulat ” Ne furaţi viitorul” şi a strâns câteva zeci de participanţi care au arătat cartonaşe roşii către Guvern.
![Foto: Inquam Photos / Octav Ganea](http://i0.1616.ro/media/2/2701/33586/17899508/8/20180218132626-img-6287-01.jpg?width=540)
Proteste similare au avut loc şi în alte oraşe din ţară.
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=17899508&pid=2701)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.