Zece asistente medicale şi trei infirmiere au demisionat, pe parcursul a două-trei zile, de la Spitalul CFR din Timişoara, pe motiv că se tem de o eventuală infectare cu coronavirus. Managerul unităţii spune că spitalul "stă destul de bine” în privinţa echipamentelor necesare.
"Demisiile au început de acum două-trei zile şi la momentul de faţă avem un număr de zece asistente medicale şi trei infirmiere care şi-au depus demisia. Diferă motivul. Unele invocă motive medicale, altele că au în îngrijire copii, persoane peste 65 de ani, invocă şi teama generată de această situaţie cu pandemia. Am avut un pacient care a fost suspect, s-a recoltat, s-a trimis, a venit confirmat, s-a făcut transferul către Spitalul de Boli Infecţioase. S-a respectat procedura, echipa este izolată la domiciliu, cu toate că a purtat echipamentul de protecţie, dar tocmai pentru a proteja personalul, am luat decizia să rămână la domiciliu echipa care a fost la cazul respectiv. Avem undeva la 20 de pacienţi internaţi, mare parte de la Spitalul de Boli Infecţioase, pentru a-i degreva pe ei de pacienţi, pentru a se putea ocupa strict de tratarea pacienţilor Covid-19”, a explicat managerul Spitalului CFR Timişoara, Ciprian Olaru.
Spitalul CFR încearcă să suplinească lipsa de personal.
"La momentul de faţă am întocmit adresele şi le-am transmis către Direcţia de Sănătate Publică, în vederea redistribuirii personalului auxiliar, astfel încât să ne putem asigura continuitatea activităţii. La momentul de faţă, având în vedere numărul de pacienţi, nu se pune problema să nu putem funcţiona, dar pe viitor, dacă situaţia o va impune, este nevoie de personal medical”, a mai spus Olaru.
În ceea ce priveşte stocurile de materiale de protecţie şi echipamente, directorul susţine că nu sunt probleme mari la Spitalul CFR.
"La momentul de faţă stăm destul de bine în ceea ce priveşte echipamentele medicale. Nu cred că vreun spital din România stă bine la echipamente medicale. În momentul de faţă sunt asigurate din donaţii şi din bugetul propriu. Nu am primit nimic de la alte instituţii, Prefectură, Primărie, ISU, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor”, a precizat managerul unităţii medicale.
Spitalul CFR din Timişoara se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi este o unitate medicală de linia a doua în lupta cu COVID-19.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.