Ministrul Energiei, Virgil Popescu, avansează ideea acordării unor vouchere pentru compensarea facturilor la electricitate pentru persoanele care sunt bolnave şi care au acasă dispozitive medicale ce consumă cantităţi semnificative de energie, dar şi pentru persoanele cu mai mulţi copii.
Virgil Popescu a vorbit, miercuri seară, la Digi 24, despre un ”ajutor ţintit” acordat persoanelor care folosesc acasă dispozitive medicale consumatoare de energie electrică, ajutor ce poate fi acordat prin intermediul unor vouchere.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul a spus că tot prin vouchere pot fi acordate ajutoare pentru plata facturilor la energie şi persoanelor cu mai mulţi copii.
”Soluţia de declaraţie (pe proprie răspundere – n.r.) poate fi o soluţie, dar ea poate să nască abuzuri, poate la un moment dat să nască alte probleme şi alte complicaţii când lucrurile simple se pot rezolva direct, ţintit, către acele familii care se stabileşte prin lege că au nevoie”, a susţinut Popescu.
El a admis că, dacă ar fi existat ”o evidenţă digitalizată” a locuinţelor şi a persoanelor, dar şi a sistemului de măsură a consumului lucrurile ar fi fost mult mai simple.
”Atunci trebuie să găsim soluţii croite pe realitatea României de acum”, a adăugat ministrul.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.