Prefectului Municipiului Bucureşti Rareş Hopincă a dispus efectuarea unui control la un centru rezidenţial aflat pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1, unde existau indicii că se desfăşoară servicii sociale de tip rezidenţial pentru 17 beneficiari fără a exista o licenţă de funcţionare. Astfel, Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a dispus închiderea temporară a centrului rezidenţial şi a sancţionat contravenţional societatea cu o amendă de 25.000 de lei pentru lipsa licenţei de funcţionare şi lipsa personalului de specialitate. Totodată, inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov au constatat condiţii de igienă precare, cum ar fi saltele şi perne neigienizate, mobilier deteriorat, miros pestilenţial, produse expirate, etc, cât şi faptul că în spaţiul de depozitare au fost găsite legume precum cartofi, morcovi, ceapă având modificări organoleptice şi produse de băcănie fiind identificată prezenţa insectelor vii - muşte, păianjeni, pânză păianjen şi au aplicat o amendă de 33.500 lei.
Prefectura Capitalei a transmis, înttr-un comunicat de presă, că mai multe instituţii au aplicat amenzi la centrul rezidenţial din Sectorul 1.
Astfel, în urma verificărilor s-au constatat şi dispus următoarele măsuri:
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„- Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au confiscat 4,8 kg produse de origine animală, neconforme şi au aplicat o amendă în valoare de 50.000 lei.
- Inspectorii DSP Bucureşti au constatat faptul că unitatea funcţiona fără a respecta Decizia de Suspendare a Activităţii din 05.05.2023. Totodată, măsurile de igienă din centru erau improprii şi în bucătărie s-au identificat 4 kg de produse de origine animală expirate, care au fost oprite de la consum. În urma acestor nereguli DSP Bucureşti a sancţionat contravenţional centrul rezidenţial cu suma de 40.000 lei.
- Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a sancţionat contravenţional centrul rezidenţial cu o amendă în valoare de 50.000 lei pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu.
- Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a sancţionat centrul rezidenţial cu suma de 24.000 lei pentru depăşirea timpului de muncă stabilit în contractele individuale, neacordarea sporului pentru munca de noapte şi lipsa instruirii pensonalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”, potrivit sursei citate..
De asemenea, inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov au constatat următoarele nereguli:
- condiţii de igienă precare (saltele şi perne neigienizate, mobilier deteriorat, miros pestilenţial, produse expirate,etc); - în spaţiul de depozitare au fost găsite legume (cartofi, morcovi, ceapă având modificări organoleptice) şi produse de băcănie fiind identificată prezenţa insectelor vii (muşte, păianjeni, pânză păianjen).
În urma celor constatate, inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov au aplicat o amendă contravenţională în valoare totală de 33.500 lei.
Având în vedere deficienţele sancţionate la acelaşi punct de lucru din partea Autorităţii la data de 30.05.2023, cât şi noile deficienţe consemnate, se constată săvârşirea repetată a uneia dintre contravenţii şi se propune emiterea deciziei de închidere temporară a unităţii pe o perioadă de la 6 la 12 luni.
„Ţinând cont de propunerea Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov de emitere a deciziei de închidere temporară a unităţii pe o perioadă de la 6 la 12 luni, Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a dispus punerea în aplicare a planului de urgenţă (închiderea temporară a centrului rezidenţial) şi a sancţionat contravenţional societatea cu o amendă în valoare de 25.000 de lei pentru lipsa licenţei de funcţionare şi lipsa personalului de specialitate”, mai indică sursa menţionată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.