Geoparcul Ţinutul Buzăului va primi, la jumătatea lunii aprilie, verdictul UNESCO cu privire la admiterea în Reţeaua Globală a Geoparcurilor. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, la finalul şedinţei de Consiliu Judeţean de joi, când i-a anunţat pe aleşii judeţeni că "este posibil" ca înainte de sărbătorile pascale Geoparcul Ţinutul Buzăului să fie acreditat UNESCO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Boardul UNESCO se va întruni în 15 sau 16 aprilie şi va decide dacă Geoparcul Ţinutul Buzăului va primi acreditarea UNESCO. Atunci vom primi verdictul noi şi alte 15 geoparcuri din întreaga lume. Dacă vom primi răspuns afirmativ, pe 21 aprilie va fi o întâlnire online între Ţinutul Buzăului şi boardul UNESCO, alături de celelalte geoparcuri din întreaga lume. Directorul UNESCO pe România şi-a exprimat dorinţa de a fi prezent pe data de 21 la Buzău, dacă vom fi admişi. Dacă vom primi acreditarea, vom primi diploma virtuală pe 21 aprilie, iar în septembrie o vom primi şi în format fizic”, a declarat preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
 
 
El a explicat că speră ca Ţinutul Buzăului să primească votul final şi să fie acreditat ca Geoparc UNESCO la capătul unor eforturi care durează de 14 ani.
 
"După o luptă de mulţi ani dusă de oameni absolut admirabili prin profesionalism şi devotament, au lucrat, au muncit şi am ajuns să finalizăm această idee. Eu sper să fim acreditaţi şi le mulţumesc anticipat celor de la Asociaţia Ţinutul Buzăului, celor de la Universitatea Bucureşti şi celor din aparatul propriu al Consiliului Judeţean care s-au ocupat pentru că este strict munca lor. Ştiu că foarte multă lume îşi arogă acum anumite poveşti, dar este strict meritul celor din aparatul propriu al CJ, cei de la ONG-ul Ţinutul Buzăului şi cei de la Universitatea Bucureşti. Restul sunt istorie şi jocuri de imagine”, a mai declarat preşedintele CJ Buzău.
 
Odată admis în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, Ţinutul Buzăului va avea de câştigat de pe urma expunerii la nivel mondial, dar va trebui să continue şi investiţiile în infrastructură, în dezvoltarea turismului şi în conservarea elementelor naturale. 
 
"Dacă vom fi admişi, să ştiţi că aici este ca în sport. Este uşor să ajungi să fii campion, dar este mult mai greu să te menţii. Vom intra într-o logică a ceea ce înseamnă UNESCO, cu dezvoltarea de evenimente şi trebuie să menţinem anumite standarde pentru că vom fi evaluaţi anual. Buzăul intră pe harta asta a mapamondului de la tradiţii până la oameni, frumuseţile locului, poziţie geografică şi cu siguranţă vom avea o vizibilitate mai mare, dezvoltare durabilă zonală, dezvoltarea turismului şi vom fi obligaţi să conservăm ce avem, să dezvoltăm infrastructura şi în general o mulţime de lucruri bune. După un calcul sumar într-o perioadă de 5-10 ani cam 60% din localităţile din judeţ vor avea de câştigat de pe urma turismului în localităţile din geoparc, dar şi în cele din vecinătatea acestuia”, a mai declarat Petre Emanoil Neagu.
 
La începutul lunii decembrie 2021, Comisia UNESCO s-a întâlnit la Paris pentru a discuta pe seama raportului întocmit de cei doi evaluatori UNESCO care au vizitat Ţinutul Buzăului în vara anului trecut şi au dat un prim vot pozitiv. 
 
"Comisia UNESCO a decis la Paris, în urma evaluării, dacă Ţinutul Buzăului va fi sau nu recomandat pentru titlul de Geoparc Internaţional UNESCO. Mulţi ani de lucru, de cooperare, mulţi parteneri şi multă pasiune. Rezultatul? Vot pozitiv! În aprilie, urmează votul final al boardului", au scris pe Facebook, în luna decembrie, reprezentanţii Asociaţiei Ţinutul Buzăului. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.