Ministrul de Interne, Marcel Vela, îndeamnă, într-un mesaj postat pe Facebook, la solidaritate, spunând că "în aceste clipe grele, nu este suficientă doar trecerea timpului şi aşteptarea". "Trebuie să fim solidari, să depunem eforturi permanent pentru ca, în cele din urmă, să sosească şi clipa în care vom putea spune, cu toţii, că împreună am reuşit şi am învins acest virus care ne ameninţă permanent. Dezbinarea nu a ajutat niciodată", afirmă Vela.
"Dragi prieteni, trecem printr-o perioadă extrem de dificilă şi agitată. Sunt vremuri pe care nu le-am putut anticipa niciodată şi pentru a le depăşi, trebuie să apelăm la efortul colectiv. De ce? Pentru că suntem toţi afectaţi, şi doar împreună putem găsi soluţia de a trece cu bine", a scris, duminică seară, Marcel Vela.
El a îndemnat la solidaritate.
"Se spune că timpul le rezolvă pe toate şi că în cele din urmă va ieşi şi soarele pe strada noastră. În aceste clipe grele, nu este suficientă doar trecerea timpului şi aşteptarea. Trebuie să fim solidari, să depunem eforturi permanent pentru ca, în cele din urmă, să sosească şi clipa în care vom putea spune, cu toţii, că împreună am reuşit şi am învins acest virus care ne ameninţă permanent. Dezbinarea nu a ajutat niciodată. Uşor nu este şi nu va fi, dar cu siguranţă aceste lucruri ne vor întări, pentru că nu vom renunţa. La final de week-end, vă lansez îndemnul de a fi cu toţii o echipă unită. Să aveţi doar soare şi linişte în suflet!", a mai scris Vela.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.