Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, marţi, referindu-se la reluarea zborurilor cu avioanele MiG-21, că acestea nu reprezintă un pericol pentru piloţi, decizia suspendării fiind luată pentru realizarea unei analize de stabilire a cauzelor accidentelor produse în ultimii ani.
Vasile Dîncu a fost întrebat, marţi, la Constanţa, despre reluarea zborurilor cu MiG-21.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“S-a făcut o analiză foarte serioasă, profundă asupra acestui fapt, asupra posibilităţii de a continua zborurile. Noi am prezentat un scenariu profesional cu mai multe căi de acţiune CSAT-ului şi CSAT-ul a aprobat una din aceste căi de acţiune, aceea că încă un an aceste aparate pot să zboare. Şi asta şi pentru antrenamentul piloţilor, o să funcţioneze şi pentru Poliţia Aeriană chiar dacă ne-am fi descurcat cu forţele externe pe care le avem în acest moment şi fără MIG uri. Dar CSAT a stabilit acest lucru şi sigur că a fost una din variantele noastre. Ele nu reprezintă un pericol pentru piloţi”, a afirmat ministrul Apărării.
El a menţionat că atunci când a fost luată decizia suspendării zborurilor cu avioane MiG a fost luată în calcul realizarea unei analize pentru a se stabili care au fost cauzele accidentelor din ultimii ani.
“Noi am luat în calcul atunci când am suspendat zborurile pentru o perioadă, am luat în calcul nevoia unei analize serioase şi asta s-a făcut şi am luat în calcul şi faptul că în ultimii ani au fost multe accidente şi am vrut să vedem care sunt cauzele şi cam ce ar trebui făcut în viitor. Sigur că în viitor înseamnă ceea ce a anunţat şi preşedintele României începerea procedurilor pentru avioane de categoria a cincea. Acesta este primul lucru. Sigur că asta este într-un orizont mai îndepărtat şi accelerarea achiziţiei celor două escadrile din Norvegia. Am discutat deja şi cu ministrul norvegian, am discutat şi la nivelul Statului Major şi vom accelera aducerea acestor avioane şi modernizarea lor pentru că despre asta este vorba, aducerea lor la resursă pe termen lung, în acest an şi anul viitor”, a mai explicat Vasile Dîncu.
Ministrul Apărării a fost prezent, marţi, la Constanţa, la ceremonia de acordare a navei-şcoală Mircea a titlului de ambasador al României sustenabile.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.