Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, nu crede că anul viitor va mai fi nevoie de o campanie de vaccinare. În cazul în care va mai fi nevoie de vaccinare, Gheorghiţă crede că s-ar putea face prin intermediul medicilor de familie, întrucât posibil să existe mai multe vaccinuri care nu necesită condiţii speciale. În plus, Gheorghiţă precizează că, dacă se ajunge la imunizarea colectivă, circulaţia virusului va scădea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, joi seară, la B 1 TV, dacă la anul ne vom mai vaccina şi a precizat: ”Eu cred că nu vom mai avea o altă campanie de vaccinare şi, chiar dacă va fi nevoie de continuarea vaccinării împotriva COVID-19, cred că acest lucru poate să intre pe structura normală a  Programului Naţional de Vaccinare, prin reţeaua de medicină de familie, pentru că la acel moment sperăm să avem suficiente vaccinuri care să nu necesite condiţii speciale de păstrare şi de distribuţie”. 
 
Gheorghiţă este de părere că circulaţia cirusului va scădea, odată cu vaccinarea cât mai multor persoane. 
 
”La nivel global există un demers de accelerare a vaccinării colective şi de atingere a imunizării colective. Dacă vom reuşi, într-un an-un an şi jumătate să avem 5 miliarde de persoane imunizate circulaţia virusului va scădea şi se va reduce la nivel de cazuri sporadice, sezoniere şi nu mai are impactul acesta epidemic să impună vaccinare”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă. 
Acesta a afirmat că ”foarte probabil că acest virus va rămâne un virus circulant în populaţie, mai ales în sezonul rece”. 
 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.