Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan" din Suceava se va închide timp de 48 de ore, pentru dezinfecţie, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus în rândul angajaţilor - 52, iar ulterior va primi doar pacienţi infectaţi cu acest virus. Pacienţii care pot fi supravegheaţi medical la domiciliu au început să fie externaţi, cei care au nevoie de spitalizare vor fi duşi la alte unităţi medicale. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru va merge marţi la Suceava pentru gestionarea situaţiei.
UPDATE - Ministerul Sănătăţii a transmis, luni seară, că situaţia epidemiologică de la Spitalul Judeţean Suceava este în curs de evaluare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a anunţat, luni, la Digi 24, că angajaţii Spitalului Judeţean Suceava intră în carantină, iar unitatea va fi dezinfectată în următoarele 48 de ore.
Nelu Tătaru a spus că spitalul sucevean va fi transformat în spital pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus. De asemenea, el a precizat că la spitalul din Suceava vor fi detaşaţi medici de la unităţile din apropiere şi din judeţele limitrofe.
Surse medicale afirmă că, între timp, alţi 25 de angajaţi ai Spitalului din Suceava sunt infectaţi cu coronavirus, astfel că numărul total al cazurilor înregistrate în această unitate medicală a ajuns la 52.
Dintre noile cazuri confirmate, cele mai multe sunt de la secţia de Cardiologie, unde şapte angajaţi au fost diagnosticaţi cu Covid-19.
Luni la prânz, un număr de 27 de cadre medicale - 18 medici şi nouă asistente - de la Spitalul Judeţean Suceava erau confirmate cu coronavirus, fiind internate în Secţia de Boli Infecţioase din cadrul unităţii medicale. Totodată, alte cadre medicale aşteptau rezultatul testelor pentru a vedea dacă sunt infectate cu acest virus.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Suceava, printre cele 27 de cadre medicale infectate se numără şi persoane din conducerea spitalului sucevean.
Şefii spitalului judeţean afirmau că au fost achiziţionate cu mare greutate echipamentele medicale necesare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.