Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă joi că Aeroportul Internaţional Oradea dispune de acum de banii necesari pentru extinderea terminalului de pasageri după ce contractul de finanţare are o valoare de 212,84 milioane lei cu TVA (POIM) a fost semnat astăzi de Ministerul Transporturilor şi va permite acestui aeroport să aducă o serie de modernizări până la sfârşitul anului viitor. Potrivit Consiliului Judeţean Bihor, prin realizarea acestui proiect, suprafaţa construită se va mări de la 2.925 mp, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 mp.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - ”Extindem Aeroportul din Oradea cu fonduri europene! Aproape 213 milioane lei vor merge către Aeroportul din Oradea pentru lucrări de extindere şi eficientizare a terminalului de pasageri, iar lucrările vor fi finalizate la finalul lunii decembrie 2023. Am semnat astăzi, la minister, împreună cu Răzvan Horga - directorul general al aeroportului, contractul de finanţare în valoare de 212.84 milioane lei”, a anunţat pe pagina sa de Facebook secretarul de stat Bogdan Mîndrescu.

El a precizat că vor fi realizate lucrări prin care:

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
• se va extinde terminalul T1 prin realizarea unui corp adiacent pentru acomodarea fluxurilor şi a spaţiilor pentru plecări în spaţiul Schengen şi non-Schengen,
• se va extinde suprafaţa betonată-zona est, iar noile suprafeţe se vor racorda la platforma aeroportuară existentă,
• se va extinde drumul de acces pentru facilitarea accesului la noile zone extinse ale terminalului,
• se va extinde suprafaţa parcării de scurtă durată .
”Aşa cum am făcut chiar din prima zi de mandat, şi astăzi am demonstrat angajamentul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru încurajarea proiectelor de dezvoltare locală, dar şi pentru parteneriatele cu autorităţile locale”, conchide Mîndrescu.

UPDATE: - Directorul general al Aeroportului Internaţional Oradea, Răzvan Horga, a semnat astăzi, 29 decembrie, contractul de finanţare cu fonduri europene pentru proiectul de extindere a terminalului. Documentul a fost semnat la sediul Ministerului Transporturilor, cu secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, se precizează într-un comunicat al CJ Bihor. 

Valoarea totală a proiectului „Extinderea şi eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea” este de 212.844.709,50 lei, inclusiv TVA. Finanţarea va fi asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020, pe Axa Prioritară 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal de calitate, durabil şi eficient.

Valoarea totală eligibilă este de 166.511.188, 20 lei, din care:

  • 163.180.964,44 lei – valoarea totală nerambursabilă din contribuiţia CE (85% FEDR) şi contribuţia publică eligibilă asigurată prin Bugetul de Stat (13%);
  • 3.330.223,96 lei – valoarea contribuţiei publice asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Bihor (2%).

Valoarea totală neeligibilă a proiectului este de 46.333.521,30 lei, din care 15.029.915,92 lei, inclusiv TVA, reprezintă costul lucrărilor pentru extinderea parcării, asigurată de Consiliul Judeţean Bihor.

Durata de realizare a investiţiei este de 8 luni, din care 2 luni pentru proiectare şi 6 luni pentru execuţia lucrărilor.

Terminalul T1 se va extinde ţinând cont de un trafic de 400 pasageri/flux. Sunt prevăzute patru fluxuri principale: plecări/sosiri Schengen şi plecări/ sosiri non-Schengen. Se vor asigura şi fluxuri secundare dedicate pentru plecări şi sosiri VIP. Vor putea fi procesaţi 800 de pasageri/oră, atât pe zboruri interne, cât şi pe zboruri internaţionale.

Noile construcţii se vor dezvolta preponderent la parter, având în unele zone şi etaj/mezazin. Pe lângă fluxurile aeroportuare se vor realiza spaţii comerciale, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate şi pentru reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de control: poliţia de frontieră, SRI şi vamă.

Prin realizarea acestui proiect, suprafaţa construită se va mări  de la 2.925 mp, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 mp.

Investiţia mai prevede extinderea suprafeţelor betonate din faţa terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului şi a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces şi a parcării (capacitate de 320 de locuri), achiziţia unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute şi alte lucrări conexe.

 

ŞTIREA INIŢIALĂ: ”Aeroportul Internaţional Oradea dispune de acum de banii necesari pentru extinderea terminalului de pasageri! Contractul de finanţare are o valoare de 212,84 milioane lei cu TVA (POIM) care a fost semnat astăzi de Ministerul Transporturilor va permite acestui aeroport să aducă o serie de modernizări până la sfârşitul anului viitor”, anunţă ministrul pe Facebook.

Sorin Grindeanu arată că modernizările prevăd construcţia unui corp adiacent pentru plecări Schengen şi non-Schengen, extinderea drumurilor de acces, extinderea parcării de scurtă durată şi achiziţionarea unor echipamente pentru degivrarea aeronavelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.