Aproximativ 500 de persoane au pornit duminică în marş din Piaţa Victoriei spre Palatul Parlamentului, numărul lor dublându-se pe parcurs. Manifestanţii au scandat "DNA sa vină să vă ia", "Nu vrem să fim o naţie de hoţi", "Ce vrem noi e si pentru voi". De la Universitate, numărul lor s-a redus considerabil, pentru că a început să plouă. Câteva sute au ajuns, duminică seara, la Palatul Parlamentului şi scandează "Hoţii!" şi "Justiţie, nu corupţie". După aproximativ trei ore, protestul s-a încheiat duminică seara, la Piaţa Constituţiei. Manifestanţii au intenţionat să meargă şi în zona în care se află sediul Curţii Consituţionale, însă ploaia puternică i-a determinat să renunţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE 22:40 - Protestul "Împreună salvăm ţara de corupţi" s-a încheiat la Piaţa Constituţiei, după aproape trei ore

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
FOTO: Inquam Photos / Liviu Florin Albei
FOTO: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Protestul "Împreună salvăm ţara de corupţi" s-a încheiat duminică seara, la Piaţa Constituţiei, după aproape trei ore. Iniţial manifestanţii au intenţionat să meargă şi în zona în care se află sediul Curţii Consituţionale, însă ploaia puternică i-a determinat să renunţe.

Câteva sute de manifestanţi au ajuns în marş la Palatul Parlamentului şi, în pofida ploii, ei au scandat minute în şir "Hoţii" şi "Jos Tăriceanu, Dragnea şi Dorneanu!", acompaniaţi de sunetul vuvuzelelor.

Apoi au strigat de foarte multe ori "DNA, să vină să vă ia!", urmat de "Nu scăpaţi!" şi de "Nu cedăm!".

La final, manifestanţii au mai cântat o dată imnul naţional. 

UPDATE 22:20 - Câteva sute de protestatari au ajuns la Palatul Parlamentului şi scandează "Hoţii!" şi "Justiţie, nu corupţie"

Câteva sute de protestatari au ajuns, duminică seara, la Palatul Parlamentului şi scandează "Hoţii!" şi "Justiţie, nu corupţie". Un bărbat cu portavoce aduce acuzaţii parlamentarilor.

FOTO: Inquam Photos / Liviu Florin Albei
FOTO: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

În pofida ploii puternice, ei au scandat minute în şir "Hoţii" şi "Jos Tăriceanu, Dragnea şi Dorneanu!", acompaniaţi de sunetul vuvuzelelor.

Apoi au strigat de foarte multe ori "DNA, să vină să vă ia!", urmat de "Nu scăpaţi!" şi de "Nu cedăm!".

UPDATE 21:20 - Protestul "Împreună salvăm ţara de corupţi": Manifestanţii au trecut de Universitate; din cauza ploii, numărul s-a redus

Manifestanţii porniţi în marş din Piaţa Victoriei în cadrul protestului faţă de noul premier Mihai Tudose şi faţă de decizii ale Curţii Constituţionale au trecut de Piaţa Universităţii. Pentru că a început să plouă, numărul protestatarilor s-a redus, continuând traseul spre Palatul Parlamentului doar cei pregătiţi cu umbrele şi pelerine de ploaie.

Alţi manifestanţi, însă, pe care ploaia i-a prins nepregătiţi, au intrat în staţia de metrou de la Universitate pentru a se adăposti.

Protestatarii au început să plece când a început ploaia, însă cei mai mulţi dintre ei au continuat să meargă în marş spre Palatul Parlamentului.
Ei au cântat imnul, au strigat "Jos Firea", "Ce vrem noi, e şi pentru voi", "Nu vrem să fim o naţie de hoţi" şi "Noaptea hoţi, ziua mafioţi".
La protest sunt atât tineri şi persoane mai în vârstă, cât şi părinţi cu copii şi stăpâni cu câini.
Accesul la metrou la Universitate s-a făcut cu dificultate, uşile fiind blocate de câteva ori, din cauza numărului mare de oameni care au plecat de la protest.

UPDATE 21:00 - Manifestanţii au trecut de Piaţa Romană; numărul lor a ajuns la 1.000

Manifestanţii trecut de Piaţa Romană, numărul lor ajungând la 1.000. Protestatarii cântă imnul de stat şi se îndreaptă spre Universitate.

Din Piaţa Victoriei au plecat peste 500, însă pe traseu numărul lor s-a dublat.

Următorul punct prin care vor trece demosntranţii este Piaţa Universităţii, ultima oprire fiind Palatul Parlamentului şi implicit sediul Curţii Constituţionale.

UPDATE 20:30 Protestatarii au pornit spre Piaţa Romană

Cei peste 500 de protestatari au plecat în marş spre Piaţa Romană, punctul final fiind Palatul Parlamentului.

Pe Bulevardul Lascăr Catargiu au avut cateva dispute verbale cu jandarmii, care le-au cerut să meargă pe trotuar, însă demonstranţii s-au opus, astfel că pe sensul de mers spre Piaţa Romană traficul rutier este blocat.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Unii au steaguri tricolore, alţii au tobe şi fluiere. De asemenea, a fost adus şi un manechin în zeghe cu chipul lui Liviu Dragnea. Manifestanţii scandează "PSD, ciuma roşie!", "Nu vrem să fim o naţie de hoţi", "Ce vrem noi, e si pentru voi".

Ora 19:00  - Aproximativ 150 de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei

Unii dintre cei prezenţi în piaţă au steaguri tricolore, alţii au tobe şi fluiere. De asemenea, a fost adus şi un manechin în zeghe cu chipul lui Liviu Dragnea. Manifestanţii scandează "PSD, ciuma roşie!".

FOTO: Cristina Radu
FOTO: Cristina Radu

Şoferii care trec pe lângă grupul de protestatari claxonează.

Jandarmii au început deja să instaleze garduri de protecţie.

„Dacă rămânem pasivi şi nu luăm atitudine la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, vom pierde definitiv războiul pe care l-am dus cu corupţia cel puţin în ultimele cinci luni”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a evenimentului, intitulat „Împreună salvăm ţara de corupţi”.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Conform organizatorilor, mai multe decizii ale Curţii Constituţionale sunt motivele pentru care va avea loc acest marş, enumerând decizia de constituţionalitate a desfiinţării noţiunii de conflict de interese pentru funcţionarii publici şi înlocuirea ei cu sintagma „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”, desfiinţarea infracţiunii de tentativă la abuz în serviciu, obligarea Parlamentului de a pune prag la abuzul în serviciul şi publicarea unei hotărâri prin care cenzurează publicarea opiniilor concurente ale judecătorilor.

„Toate acestea sunt semne ale unei dictaturi incipiente, iar societatea civilă trebuie sa se trezească şi să protesteze!”, spun organizatorii.

Aceştia mai scriu că desemnarea lui Mihai Tudose în funcţia de premier este o „enormă dezamăgire” pentru societate, având alte aşteptări după ce preşedintele Iohannis a spus că va numi în funcţie o persoană integră şi fără probleme penale, fiind ales, însă, „un om cu zero realizări în guvernul Grindeanu, cu un doctorat suspect de plagiat şi bănuit chiar în interiorul propriului partid că are legături cu serviciile secrete”.

„Să nu uităm ce anume ne-a scos pe toţi în stradă începând cu 31 ianuarie: nu doar OUG 13 dată noaptea ca hotii, dar şi tot sistemul acesta putred de corupt de care abia de curând am început să fim mai conştienţi. Nu mai vrem hoţie, minciună, sfidare, aroganţă, incompetenţă şi corupţie! Ne dorim o clasă politică curată şi onestă, care să lucreze pentru cetăţeni, nu doar în interes personal, o clasă politică bazată pe meritocraţie şi valori morale, valori europene”, se mai arată în postare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.