Protestul anunţat pentru Piaţa Universităţii a început, sâmbătă, după ora 18.00, moment în care zeci de persoane s-au strâns şi au scandat lozinci pentru susţinerea Laurei Codruţa Kovesi, dar şi împotriva coaliţiei PSD-ALDE şi a ministrului Justiţiei. Ulterior, numărul protestatarilor a ajuns la câteva sute, printre ei aflându-se şi regizorul Stere Gulea, Tudor Chirilă şi membrii USR, printre care Vlad Voiculescu. Oamenii au avut steaguri ale Uniunii Europene, steaguri tricolore, dar şi fluiere şi vuvuzele.
Protestatarii s-au strâns în Piaţa Universităţii aşa cum era anunţat pe reţelele de socializare. Dacă la început au fost câteva zeci de oameni în piaţă, ulterior s-au strâns câteva sute.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oamenii au scandat ”Kovesi, nu uita, ţara e de parte ta”, ”Uniţi salvăm România”, ”Europa”, dar şi mesaje împotriva coaliţiei PSD-ALDE. ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, ”Demisia” şi ”Jos Guvernul”, s-a scandat în Piaţa Universităţii.
Oamenii au steaguri ale Uniunii Europene, steaguri tricolore, dar şi fluiere şi vuvuzele.
În plus, protestatarii au pancarte cu diferite mesaje, fie pentru susţinerea Laurei Codruţa Kovesi şi a magistraţilor, fie împotriva lui Liviu Dragnea, a Guvernului şi a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
”Noi suntem de partea justiţiei. Domnilor magistraţi, voi de partea cui sunteţi?”, scrie pe una dintre pancartee purtate de o femeie.
Mulţi dintre participanţi se declară nemulţumiţi de numărul mic de protestatari, dar cred că există încă o şansă.
”Atâta timp cât suntem încă o mână de oameni în stradă, mai este o şansă”, a spus unul dintr eparticipanţii veniţi de la Galaţi.
În Piaţa Universităţii sunt, pe lângă bucureşteni, protestatari de la Cluj, Sibiu, Galaţi, Giurgiu, dar şi din alte judeţe ale ţării.
S-au alăturat protestului, printre alţii, regizorul Stere Gulea, Tudor Chirilă şi mai mulţi membri USR, printre care fostul ministru Vlad Voiculescu.
”Cred că ce se întâmplă în momentul acesta este poliţie politică în stare pură. Se vede este exact unde sunt dispuşi să meargă. Sunt dispus să oprească pe cineva care a trecut de toate procedurile într-un concurs internaţional şi este pe primul loc şi pentru că asta nu le convine sunt dispuşi să facă orice. Zilele astea ne arată că sunt dispuşi să facă orice pentru a opri pe oricine care deranjează. Astăzi este Laura Codruţa Kovesi, mâine poate fi oricare dintre noi”, a spus Vlad Voiculescu.
Mai multe proteste faţă de coaliţia PSD-ALDE şi faţă de intenţia modificării legislaţiei penale prin ordonanţă de urgenţă sunt anunţate, sâmbătă, protestatarii reclamând încălcarea regulilor statului de drept şi slăbirea justiţiei. În Piaţa Universităţii, manifestanţii intenţionează să facă o noapte albă, pregătindu-se cu corturi şi saci de dormit. Totodată, participanţii la proteste vor să facă un lanţ uman de la Universitate până la sediul DNA, arătându-şi susţinerea faţă de Laura Codruţa Kovesi.
Pe reţelele de socializare au fost anunţate mai multe evenimente pentru sâmbătă seară, în Piaţa Universităţii.
”Ne strângem în Piaţa Universităţii şi nu mai plecăm până ce coaliţia PSD-ALDE nu pleacă! Aducem în Piaţă tot ce e nevoie pentru o campare mai lungă: saci de dormit, corturi, steaguri, instrumente muzicale etc”, au transmis organizatorii evenimentului intitulat ”Noapte albă în Piaţa Universităţii #rezistăm”.
Aceştia îşi explică decizia de a protesta prin ”pericolul iminent de OUG pe Codul Penal, pericolul iminent de OUG pe Codul de Procedură Penală, pericolul iminent de OUG pe Completurile de 5 judecători, punerea sub control judiciar a Laurei Codruţa Kovesi, fosta şefă DNA - drept măsură de intimidare şi reducere a notorietăţii pentru a se opri numirea acesteia în funcţia de procuror-şef european la Parchetul European”.
Pe o altă pagină de Facebook, alte câteva sute de persoane şi-au anunţat intenţia de a participa la un protest ”împotriva domniei clanului Dragnea”.
”Hoţia, prostia, corupţia şi incompetenţa acestor indivizi care au ajuns la putere doar pentru a pune pe butuci statul de drept şi a-şi scăpa pielea de rigorile legii împing ţara către un dezastru greu de reparat. Au câştigat alegerile prin vot democratic în baza unor promisiuni electorale false, după mai bine de 2 ani de asalt continuu împotriva statului de drept considerăm că şi-au pierdut legitimitatea. Liviu Dragnea, şeful Camerei Deputaţilor este un infractor dovedit. Nu mai poate fi la conducerea acestei instituţii unde se modifică legi pe bandă rulantă. Este inadmisibil ca un infractor să poată modifica legile Justiţiei şi Codurile Penale”, au transmis organizatorii.
Aceştia anunţă că se vor afla în Piaţa Universităţii, începând cu ora 18.00.
De asemenea, este anunţat un lanţ uman, de la Universitate la sediul DNA.
”Cei care apără justiţia, care ne apară de efectele nocive ale corupţiei, cei care aplică legea, trebuie să ştie ca suntem solidari cu ei. Te aşteptam să formăm un lanţ uman de la Universitate pana la sediul DNA. Ne strângem în Piaţa Universităţii la 18:00 şi de acolo începem lanţul spre DNA. La plângerea unui urmărit penal suspectat de corupţie, Sebastian Ghiţă, proaspăt înfiinţata Secţie de hărţuire a magistraţilor, blamată de toate organismele ţărilor democratice şi cu iz bolşevic, a decis punerea sub acuzare şi interdicţia de a părăsi ţara a unui profesionist. A Laurei Codruţa Kovesi. Coincidentă, fix pe ultima sută de metri a posibilei numiri a acesteia în funcţia de procuror-şef european. Pe merit, aşa cum Partidul nu acceptă. România începe din ce în ce mai mult să arate aşa cum era doar în vremurile pe care le consideram apuse. Jurnaliştilor li se ridică acreditări. Doar pentru nu cântă cum vrea Partidul. Procurorilor care îşi fac treaba li se fabrică dosare. Doar pentru că îşi fac treaba. Ce mai urmează?”, a transmis comunitatea Corupţia Ucide, care organizează lanţul uman.
Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul aducerii în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa, fiind acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) şi mărturie mincinoasă. Ea nu are voie să părăsească ţara fără aprobare, să discute cu presa despre dosar şi nici să lucreze la Parchetul General.
Laura Codruţa Kovesi a declarat, vineri, că se încearcă prin orice mijloace oprirea sa de a ocupa funcţia de procuror-şef european pentru care candidează.
”Este evident că sunt parte a unei campanii de hărţuire”, a spus Kovesi, care a adăugat că se va vedea ulterior dacă ceea ce se întâmplă în ţară va afecta şansele sale de a deveni procuror-şef european. În plus, Kovesi a spus că este un procuror care a reuşit să inspire teamă celor care vor să fure liniştiţi în România.
Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a afirmat pe Twitter că este îngrijorat de situaţia Laurei Codruţa Kovesi şi a precizat că PE o susţine în continuare pentru postul de procuror-şef european.
Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, se declară foarte îngrijorat ca urmare a informaţiilor referitoare la procedurile legale împotriva Laurei Codruţa Kovesi, pe care le consideră total inacceptabile şi fără precedent. El cere intervenţia Consiliului UE, iar Comisiei Europene garanţii că procedura de selecţie a procurorului-şef european este corectă şi independentă. De asemenea, solicită oprirea anchetei, precum şi intervenţia PES şi ALDE împotriva partidelor surori din Guvernul de la Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.