Numărul dozelor de vaccin a fost calculat greşit la centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din municipiul Lugoj, judeţul Timiş, astfel că oamenii care s-au programat au fost sunaţi să nu se prezinte, fiind totodată informaţi că vor fi reprogramaţi. De asemenea, la Deta au fost vaccinate 30 de persoane fără programare, cei care erau însă programaţi fiind sunaţi să nu mai vină.
Subprefectul judeţului Timiş Mircea Băcală a declarat, pentru News.ro, că la Lugoj au fost greşit calculate dozele de vaccin împotriva COVID-19.
"La Lugoj s-au calculat greşit dozele şi au fost sunaţi cei nu au apucat să se prezinte la vaccinare, aceştia urmând să fie reprogramaţi”, a explicat Mircea Băcală.
La Lugoj funcţionează un centru cu vaccinare împotriva COVID-19 cu 3 fluxuri, dintre care un flux la Spitalul Municipal şi alte două fluxuri la Sala Sporturilor, aflată în imediata vecinătate a spitalului.
Subprefectul Mircea Băcală a declarat că 30 de persoane fără programare au fost vaccinate la Centrul de vacinare împotriva COVID-19 de la Deta.
”Am vorbit cu directorul DSP Timiş care la rândul lui a luat legătura cu Spitalul Deta şi cei de la spital au confirmat că au vaccinat 30 de persoane care nu au fost programate. Pe cei care trebuia sa vina la vaccinare, i-au sunat că vor fi anunţaţi telefonic când să vină, la o altă dată”, a declarat Mircea Băcală.
Subprefectul a spus că nu există pârghii pentru a se aplica sancţiuni, dar că organele de la Bucureşti au fost sesizate în acest caz.
Tot la centrul de vaccinare de la Spitalul orăşenesc Deta a fost o situaţie, însă vineri. Pe adresa Prefecturii Timiş a fost trimisă o adresă potrivit căreia pentru zilele de sâmbătă şi duminică nu există personal pentru a participa la campania de vaccinare împotriva SARS-CoV-2. Subprefectul Mircea Băcală a luat legătura cu conducerea DSP Timiş, care la rândul ei a luat legătura cu managerul spitalului din Deta, iar astfel s-a rezolvat problema, fiind identificat personal pentru zilele de sâmbătă şi duminică.
La Timişoara funcţionează, în prezent, doar două centre de vaccinare, unul la Spitalul CFR şi al doilea la Iulius Town - un mall din oraş. În judeţul Timiş sunt funcţionale 7 centre de vaccinare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.