Ordinul ministrului Educaţiei care permite încheierea mediilor cu doar două note a fost semnat şi trimis, joi, spre publicare în Monitorul Oficial. De asemenea, situaţia şcolară anuală a elevilor poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral.
UPDATE: Ministrul Educaţiei a făcut, joi, într-o conferinţă de presă, precizări cu privire la ordinul semnat.
Deca a menţionat că încheierea mediilor se face de către profesorii care predau disciplinele respective.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nu vorbim despre încheierea situaţiei şcolare de altcineva, decât de către profesorii de la disciplinele respective. Nicăieri în ordinul de ministru nu apare o înlocuire a cadrului didactic cu altcineva”, a mai precizat Ligia Deca, explicând că a văzut multe interpretări în spaţiul public.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Astăzi, 8 iunie 2023, fost trimis, spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.430/2023 pentru modificarea şi completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.183/2022)”, anunţă, joi, Ministerul Educaţiei.
Sursa citată precizează că au fost integrate propunerile de modificare a proiectului supus consultării publice, astfel încât:
- în anul şcolar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.
- în anul şcolar 2022-2023, situaţia şcolară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învăţământ în şedinţa de încheiere a cursurilor şi fără ca acesta să aprobe raportul privind situaţia şcolară anuală.
Ministerul precizează că modificările aduse Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar ”au fost făcute în interesul elevilor, în contextul în care procentul de participare la protestul personalului din învăţământ este diferit, de la o unitate de învăţământ la alta”.
”Modificările propuse asigură cadrul legal pentru încheierea situaţiei şcolare a elevilor cu minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care îşi reiau activitatea şi nu implică încheierea situaţiei şcolare de către conducerea unităţii şcolare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă”, a mai transmis Ministerul educaţiei.
Sursa citată a precizat că prevederea referitoare la eliminarea obligativităţii validării situaţiei în Consiliul profesoral reprezintă o măsură de simplificare a procedurilor la nivelul unităţilor de învăţământ, în contextul perioadei scurte de timp rămase până la finalizarea cursurilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...