Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, sâmbătă, că militarii au găsit sâmbătă, lângă localitatea tulceană Plauru, fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. MApN a transmis că mililtarii au făcut verificările, după ce au primit informaţii despre existenţa unor elemente de dronă. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg şi-a exprimat solidaritatea cu România, după convorbirea telefonică avută cu preşedintele Klaus Iohannis care l-a informat că militarii au găsit fragmente dintr-o dronă în localitatea tulceană Plauru. Oficialul străin a mai precizat că „nu există indicaţii că au fost intenţii de a lovi NATO, însă atacurile sunt destabilizatoare”.
„Sâmbătă, militari din Forţele Navale Române, dislocaţi pentru misiuni de cercetare în zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea, au executat activităţi de căutare în aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informaţii de la autorităţile locale, transmise prin comenduirea garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existenţă a unor elemente de dronă la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru. În urma executării cercetării în teren, au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Zona a fost securizată de militari, iar elementele descoperite vor fi ridicate pentru analiză şi expertizare tehnică”, a anunţat Ministerul Apărării.
Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre, a precizat sursa citată.
Reprezentanţii instituţiei mai afirmă că aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar, fiind crime de război.
„Forţele MApN rămân în continuare în alertă şi vor continua cercetările în zonele aflate în proximitatea locaţiilor unde forţele ruse execută atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre. De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real”, a adăugat sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.