Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus, joi seară, în dezbatere publică, proiectul Legii privind căutarea persoanelor dispărute. Autorităţile pleacă de la premiza că persoana dispărută ”se află într-o stare de pericol”, iar statul are obligaţia de a utiliza toate metodele şi mijloacele disponibile pentru a da valoare dreptului fundamental la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”. În actul normativ se vorbeşte despre interesul superior al persoanei dispărute.
”În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Legii privind căutarea persoanelor dispărute”, a transmis MAI, joi seară.
Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate pot fi transmise, în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la data publicării anunţului, pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Din perspectiva situaţiei de risc în care se află persoana dispărută (risc iminent sau potenţial privind integritatea corporală, sănătatea sau viaţa), aceasta poate fi considerată o victimă. Din perspectivă psihologică şi chiar socială, membrii de familie ai persoanei dispărute pot fi consideraţi victime. Aceste considerente obligă statul român la intervenţie calificată şi acordare de protecţie similar victimelor infracţiunilor”, se arată în expunerea de motive a actului normativ pus în dezbatere publică.
Legiuitorul vorbeşte despre ”crearea unui sistem de protecţie adaptat nevoilor persoanei dispărute şi familiei acesteia”.
”Într-un asemenea demers, trebuie pornit în special de la dreptul persoanei dispărute de a fi găsită şi reîntoarsă într-un mediu care să îi ofere securitate, precum şi de la prezumţia ca aceasta se află într-o stare de pericol. Statul are obligaţia de a utiliza toate metodele şi mijloacele disponibile pentru a da valoare dreptului fundamental la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prevăzut de Constituţia României, republicată”, se mai rată în document.
Potrivit iniţiatorilor, este nevie de un cadru legal cu putere de lege care:
a) să recunoască şi să dea eficienţă drepturilor persoanei dispărute şi ale familiei acesteia;
b) să ofere autorităţilor mijloace şi metode eficiente de căutare a persoanelor dispărute;
c) să garanteze respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu care autorităţile intră în contact pe parcursul procedurilor de căutare.
Proiectul de lege este construit pe baza unor principii.
Primul dintre acestea face referire la interesul superior al persoanei dispărute şi în baza acestuia e instituie ”o prezumţie legală referitoare la acordul persoanei dispărute în ceea ce priveşte obţinerea şi utilizarea de către autorităţile publice a unor date şi informaţii privitoare la viaţa sa intimă, familială şi privată, necesare desfăşurării unor activităţi urgente apte să contribuie la găsirea sa”.
Un alt principiu se refer la prioritizarea cazurilor de dispariţie, stabilind că primele 48 de ore de la sesizarea dispariţiei prezintă importanţă crucială şi în acest interval se urmăreşte ”utilizarea intensivă a resurselor deţinute de autorităţi sau puse la dispoziţie de parteneri, urmând ca ulterior activitatea de căutare să fie ghidată de datele şi informaţiile obţinute în acest interval critic”.
Un alt principiu, cel al rolului activ, stabileşte că ”sesizarea unei dispariţii nu va fi niciodată refuzată pe motiv că persoana care o depune nu cunoaşte sau nu oferă toate datele necesare autorităţii pentru găsirea persoanei dispărute”.
”De asemenea, căutarea unei persoane şi utilizarea anumitor metode de căutare nu este condiţionată de o solicitare expresă în acest sens”, se mai arată în expunerea de motive.
Autorităţile merg pe ideea că sprijinul oferit de populaţie în găsirea persoanei dispărute este, de foarte multe ori, determinant, de aceea se instituie un principiu care stabileşte ”publicitatea cazurilor de dispariţie”.
Acesta vorbeşte despre ”dreptul autorităţilor care desfăşoară activităţi de căutare a unei persoane dispărute de a face publice informaţii referitoare la dispariţia acesteia”, iar actul normativ stabileşte datele care pot fi publicate în încercarea de a fgăsi persoana dispărută.
”Autorităţile statului trebuie să acţioneze, imediat şi intens, ca şi cum orice persoană dispărută ar fi într-o stare de pericol. Utilizarea unor date privind viaţa privată este esenţială în găsirea persoanei întrucât acestea relevă aspecte referitoare la comportamentul său, riscurile la care aceasta poate fi expusă, persoanele care pot oferi informaţii ce pot conduce la localizarea acesteia. În acest context, datele privind viaţa intimă, familială şi privată pot fi divulgate doar persoanelor cărora le sunt necesare pentru realizarea atribuţiilor proprii de căutare a persoanei dispărute, acestea având obligaţia de asigurare a confidenţialităţii. Nu în ultimul rând, proiectul de act normativ se bazează şi pe necesitatea respectării principiului nediscriminării, autorităţile române având obligaţia de a căuta orice persoană dispărută”, se mai arată în expunerea de motive.
Actul normativ stabileşte că ”persoana dispărută”, este acea persoană ce se regăseşte într-una dintre următoarele situaţii:
a) cea a cărei locaţie actuală nu este cunoscută şi care nu poate fi contactată de persoanele cu care, în mod obişnuit, ţine legătura.
b) cea care comunică prin orice mijloc faptul că nu poate stabili locaţia în care se află şi că, din motive independente de voinţa sa, nu poate părăsi acea locaţie.
”Această situaţie reprezintă un caz aparte, ce necesită o intervenţie rapidă a autorităţilor pentru găsirea persoanei, fără a mai analiza dacă persoanele cu care, în mod obişnuit, ţine legătura o pot sau nu contacta. Ne aflăm astfel în situaţia «sesizării propriei dispariţii»”, se mai arată în expunerea de motive.
”Analiza cazurilor de dispariţie relevă faptul că, nu de puţine ori, persoanele dispărute devin victime ale unor infracţiuni (omor, viol, lipsire de libertate), a unor forme de traficare şi exploatare (sexuală, prin muncă) sau sunt implicate (de cele mai multe ori fără acordul lor) în activităţi contrare normelor legale”, mai arată iniţiatorii legii.
Autoritatea care se va ocupa de dispariţii este Poliţia Română, dar se vorbeşte despre ”structuri specializate pentru căutarea persoanelor dispărute, cu competenţe exclusive în acest domeniu” şi dspre introducerea noţiunii de dosar al dispariţiei.
Unitatea centrală pentru căutarea persoanelor dispărute va avea, în special, un rol de coordonare şi sprijin al unităţilor de poliţie în procesul de căutare a persoanelor dispărute, fie prin implicare directă. Unităţile teritoriale pentru persoane dispărute vor avea atribuţii în ceea ce priveşte întreaga activitate de căutare a unei persoane dispărute.
”După primirea sesizării, unitatea de poliţie o va transmite unităţii teritoriale pentru persoane dispărute (care devine astfel unitate teritorială competentă) pentru a demara procedura de căutare. Acest mecanism nu înlătură obligaţia primei unităţi de poliţie sesizate de a desfăşura anumite activităţi de căutare, ce nu suferă amânare, atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii. În acest sens, se stabileşte faptul că activităţile investigative în teren se realizează, din oficiu, de către unitatea de poliţie sesizată cu dispariţia unei persoane, dacă locul dispariţiei sau locul în care persoana îşi desfăşoară activitatea se află pe raza de competenţă teritorială a acesteia”, se mai arată în expunerea de motive.
Documentul stabileşte tehnici şi meTode avute în vedere în anchetă, dar şi pătrunderea în incinta unor spaţii, fără acordul proprietarilor.
Metodele speciale de căutare a unei persoane dispărute sunt:
a) localizarea mijloacelor de comunicaţii electronice;
b) obţinerea datelor de trafic şi localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului;
c) obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane;
d) accesul la un sistem informatic;
e) interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă;
f) reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale;
g) obţinerea datelor privind situaţia medicală a unei persoane;
h) percheziţia locuinţei sau sediului unor persoane.
”Un element important îl reprezintă efectuarea de verificări în imobile, spaţii închise sau deschise, vehicule ori alte asemenea. (...) Potrivit normei constituţionale, de la principiul inviolabilităţii domiciliului se poate deroga, prin lege, pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane. Astfel, acest proiect reprezintă acul normativ cu putere de lege cerut de constituţie ca temei al derogării. Astfel, nu va fi necesar acordul atunci când există indicii că viaţa sau integritatea corporală a persoanei dispărute aflată în spaţiul respectiv este în pericol”, se mai arată în documentul citat.
Legea vorbeşte despre necesitatea existenţei unei autorizaţii din partea judecătorului, dar stipulează că de la regulă există o excepţie, justificată de existenţa unei situaţii de urgenţă.
Legea face referire la Mecanismul ”Alertă dispariţie copil”, dar, pentru a da eficienţă mecanismului şi a valoriza caracterul de excepţie al situaţiei, astfel încât să fie în mod real captată atenţia publicului, mecanismul se va declanşa doar atunci când există indicii că minorul dispărut se află într-o situaţie de pericol în ceea ce priveşte viaţa, sănătatea sau integritatea corporală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
