Premierul Florin Cîţu a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern de joi, noi relaxări ale unor măsuri impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Între altele, se permite organizarea de festivaluri, spectacole, concerte şi evenimente culturale cu peste 2.500 de spectatori, cu condiţia ca aceştia să fie vaccinaţi, să poarte mască de protecţie şi să li se asigure o suprafaţă de un metru pătrat pentru fiecare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am modificat anexele 2 şi 3 la hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie. Este vorba de noi relaxări", a anunţat Cîţu.

Premierul a prezentat câteva dintre acestea.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în anumite condiţii... un număr mai mare de participanţi la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale organizate în aer liber - 2.500 de spectatori, bineînţeles peste această cifră toate persoanele trebuie să fie vaccinate. Se permite organizarea festivalurilor, desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concerte, festivaluri publice sau private şi a altor evenimente culturale cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori cu asigurarea unei suprafeţe de un metru pătrat pentru fiecare persoane - iniţial erau 2 metri pătraţi, am redus şi acest număr - precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului", a explicat el.

Conform deciziei Executivului, de la 1 iulie ar urma să fie aplicate următoarele măsuri

- Activităţile culturale, artistice şi de divertisment potă fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, în condiţiile asigurării unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie şi doar dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.  Organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea activităţii cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, iar spaţiul alocat fiecărui invitat să fie de cel puţin un metru pătrat.

- Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital etc.).  Instituţiile de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber, pot organiza activităţi cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi respectarea normelor de protecţie sanitară.   

- Organizarea de nunţi, botezuri, mese festive, parastase este permisă începând cu data de 01.07.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spaţii deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluşi copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.  Evenimente private pot fi organizate în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. 
- Organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, va fi permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior şi 200 în exterior, dacă incidenţa cumulată  la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare, asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană şi obligativitatea purtării măştii de protecţie. 
- Este permisă organizarea de conferinţe în spaţii închise, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi cu obligativitatea purtării măştii de protecţie. 
- Desfăşurarea activităţii operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spaţii închise, începând cu data de 01.07.2021, va fi  permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi sub condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARSCoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării activităţii). 
- Organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii închise sau deschise va fi permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.    Participarea la activităţi este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării evenimentului). Organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. 
- Activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise, în domeniul sălilor de sport/fitness, va fi permisă începând cu data de 01.07.2021 cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană.
- Începând cu data de 01.07.2021, va fi posibilădesfăşurarea activităţii la capacitatea maximă a spaţiilor închise pentru operatorii economici care desfăşoară  
activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. 
-  Creşte gradul de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare, la capacitatea maximă a acestora cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2 şi portul măştii de protecţie în spaţiile comune.
- Creşte gradul de ocupare la 70% din capacitatea maximă a spaţiilor închise din baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.  Participarea  este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
- Creşte gradul de ocupare la capacitatea maximă a spaţiilor, pentru operatorii economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
- Purtarea măştii de protecţie nu mai este obligatorie la locurile de muncă în spaţii închise unde îşi desfăşoară activitatea maxim 10 persoane, cu condiţia ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi cu asigurarea unei distanţe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spaţiile închise comune.
- Se reia eluarea activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor,
- Activităţile recreative şi sportive în aer liber vor putea fi desfăşurate cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.