Guvernul a decis ca after school-urile şi creşele să rămână deschise chiar dacă CNSU a propus altfel, iar şcolile trec online, urmând ca ministrul Educaţiei să emită un ordin în acest sens, a declarat vineri secretarul de stat în MAI Raed Arafat, referindu-se la măsurile propuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a preveni răspândirea COVID-19. El a mai precizat că că purtarea măştii limitează cel mai mult răspândirea virusului. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus, pentru limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19, ca de luni masca să fie obligatorie pe tot teritoriul ţării, să fie instituite restricţii de circulaţie şi declaraţie pe proprie răspundere noaptea, cursurile în învăţământul preuniversitar să se desfăşoare online, reuniunile şi petrecerile publice sau private, în spaţii închise sau deschise, să fie interzise, magazinele să îşi închidă programul la ora 21;00, iar pieţele care se află în spaţii închise să îşi suspende activitatea, în timp ce cele din spaţii deschise îşi pot continua activitatea.. Farmaciile, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. Măsurile ar urma să fie valabile 30 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 

UPDATE - Raed Arafat a explicat că este foarte greu pentru unii părinţi care au copii mici, de aceea rămân deschise creşele şi after school-urile. 
În ceea ce priveşte terasele, acestea rămân deschise doar dacă nu au acoperiş şi doi pereţi.
Referitor la numărul persoanelor care pot participa la reuniunile de familie, Raed Arafat a explicat că autorităţile nu pot controla numărul persoanelor care participă la o astfel de reuniune, de aceea au făcut apel la parteneriat cu populaţia.
Raed Arafat a explicat şi faptul că mall-urile vor rămâne deschise până la ora 21, la fel ca celelalte magazine.
Întrebat dacă vor fi folosite măştile de protecţie în sălile de sport, Raed Arafat a precizat că va fi aplicat ordinul ministrului Sănătăţii:. „Este acolo spaţiu închis”.
”Cu privire la campania electorală, regulile se vor aplica la campania pentru alegerile parlamentare la fel ca şi în campania pentru alegerile locale, a precizat Arafat.

UPDATE - Arafat: Guvernul a decis ca after school-urile şi creşele să rămână deschise / În ceea ce priveşte interzicerea petrecerilor, nu vorbim de membrii unei familii care se întâlnesc între ei în casă / Cum sunt definite terasele

”Ne aflăm într-o situaţie dificilă şi unde este nevoie de implicarea noastră, a tuturor. Deznodământul va depinde de implicarea fiecăruia şi la nivel instituţional, şi la nivel individual. (...) Ieri au fost adoptate un proiect de HG şi un proiect de OUG. (...) Ele vor intra în vigoare începând cu ziua de luni şi măsurile vor avea o durată de implementare de 30 de zile”, a declarat Raed Arafat.

Arafat a precizat că la finalul celor 30 de zile se va face o nouă evaluyare. 
”La nivel naţional, măsurile au ca scop reducerea impactului răspândirii virusului”, a afirmat el, adăugând că portul măştii este „una dintre cele mai eficiente măsuri, dacă este respectată”, iar portul măştii va fi generalizat „indiferent de incidenţă”
„Asta este poate măsura care va duce cel mai mult la limitare a răspândirii virusului, dacă este respectată”, a subliniat Arafat.
În ceea c epriveşte închiderea magazinelor la ora 21, Arafat spune că exceptate vor fi magazinele care aisgură livrarea la domiciliu, farmacii şi bezinării.
Deplasările vor fi limitate între orele 23:00 şi 5:00. Arafat a explicat că acesta este intervalul în care tinerii cel mai mult se deplasează în vizite, la petreceri, iar studii arată că există impact asupra epidemiei.
Excepţii se vor face în baza unor documente precum declaraţia pe propria răspundere, adeverinţă de la angajator pentru deplaări în interes profesional,  procurarea de medicamente, îngrijire sau însoţire copil sau alte persoane în situaţii dificile, în cazul unui deces, odeplasrea în afara localităţii care se suprapune cu această perioadă, cum ar fi, spre exemplu aterizarea avionului.
Referitor la petrecerile în spaţii deschise sau închise, el a spius că ”aici nu vorbim de membrii unei familii care se întîlnesc între ei în casă, dar petreceri, sărbători, onomastici, astea se interzic tot pentru reducerea contactului şi limitarea mobilităţii”.
Raed Arafat a explicat că actele nornative fac referire şi la noţiunea de „terasă”. 
„Definirea clară încât acelea care se încadrează în definiţia spaţiilor închise din Legea 349 din 2009. Un spaţiu închis este cel care are un acoperiş şi două laturi, indiferent dacă sunt permanente sau temporare,orice spaţiu care are astfel de descriere se tratează ca spaţiu închis şi atunci se aplică regula privind restaurantele. Aceste spaţii nu pot fi tratate ca terase în spaţii deschise”, a declarat Raed Arafat.
Arafat a mai precizat că pieţele agro-alimentare în spaţii deschise rămîn funcţionale cu rspectarea regulilor de distanţare.
Programul de lucru va fi decalat în cel puţin două grupe la interval de cel puţin o oră, iar acest lcuru devine obligatoriu unde angajaţii sunt peste 50.. Ministerul Muncii va fi cel care va face verificări cu privire la acest aspect.
”Guvernul a decis ca after school-urile şi creşele să rămână deschise chiar dacă CNSU a propus altfel, iar şcolile trec online, urmând ca ministrul Educaţiei să emită un ordin în acest sens”, a afirmat Arafat.
”Din nou insist că măsurile nu putem să le luăm singuri şi să le aplicăm fără participarea tuturor avem nevoie de dumneavoastră. de toţi, să fiţi alături de noi să putem implementa aceste măsuri în mod corect. (...) Nu plecaţi urechile la campaniile împotriva purtării măştii. E foarte important să verificaţi de unde luaţi informaţia să vedeţi dacă e corectă sa nu”, a recomandat secretarul de stat.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Principalele propuneri ale Comitetului:
 
Documentul integral, transmis de Grupul de Comunicare Strategică, poate fi consultat aici
 
-  instituirea obligaţiei purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel naţional, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoarea ratei de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.  
- toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi să aibă obligaţia organizării activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de prefecţi şi de către Inspecţia Muncii.  
-  în toate localităţile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se desfăşoare în sistem on-line.   
- în toate localităţile din România, să fie  interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.
Deplasarea în acest interval va fi permisă doar în următoarele situaţii, pe baza  legitimaţiei de serviciu, a adeverinţei eliberate de angajator sau a declaraţiei pe propria răspundere, în funcţie de situaţie:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
- deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.  
  Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.  
-  interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.  
-  suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor, Se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.   
Pentru spaţiile exterioare în care se desfăşoară activităţi de preparare, servire şi consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care au fost amenajate şi pot fi asimilate spaţiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile următoarele reguli şi măsuri:

- activitatea este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

- activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

De asemenea, CNSU propune instituirea obligaţiei pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să-şi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00 - 21.00. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 - 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. 

Unităţile farmaceutice, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.