Guvernul aprobă, în cadrul şedinţei de miercuri, Strategia pentru Adaptarea la Schimbările Climatice şi astfel va putea obţine un împrumut de 470 de milioane de euro pentru finanţarea diferitelor proiecte.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a apreciat că ”adoptarea Strategiei Naţionale privind Adaptarea la Schimbările Climatice reprezintă un moment de referinţă în angajamentul nostru de a proteja România şi pe cetăţenii săi de provocările fără precedent ale vremurilor modern”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Schimbările climatice nu sunt doar o ameninţare abstractă, ci o realitate care influenţează direct fiecare aspect al vieţilor noastre. Prin această strategie, ne propunem să nu fim doar reactivi, ci proactivi, construind o Românie rezilientă, capabilă să facă faţă cu succes acestor provocări şi să protejeze resursele vitale, sănătatea publică şi ecosistemele noastre. Este responsabilitatea noastră, ca naţiune, să asigurăm un viitor durabil pentru generaţiile viitoare," a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului.
Potrivit oficialilor ministerului, Strategia îşi propune să îmbunătăţească capacitatea de adaptare a sistemelor socio-economice şi ecologice ale României, cu scopul de a reduce impactul schimbărilor climatice asupra populaţiei şi mediului.
”Strategia oferă un cadru coerent şi durabil pentru ca societatea şi economia naţională să se adapteze dinamic la provocările climatice, asigurând o dezvoltare sustenabilă şi protecţia cetăţenilor. Unul dintre principalele beneficii ale acestei strategii este protejarea cetăţenilor şi a comunităţilor vulnerabile în faţa efectelor schimbărilor climatice, cum ar fi: seceta, inundaţiile sau fenomenele meteorologice extreme. SNASC promovează soluţii bazate pe natură şi adaptarea ecosistemică, subliniind importanţa conservării biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice pentru o dezvoltare durabilă”, a mai transmis Ministerul Mediului.
Instituţia explică că Strategia acoperă multiple sectoare cheie, inclusiv resursele de apă, pădurile, sănătatea publică, educaţia, energia şi transporturile, oferind direcţii clare de acţiune şi măsuri specifice pentru fiecare domeniu.
”Aceste măsuri vor fi monitorizate şi evaluate periodic, asigurând o implementare eficientă şi adaptată contextului naţional. Adoptarea SNASC este, de asemenea, o condiţie esenţială pentru obţinerea unui împrumut de 466,9 milioane Euro din partea Băncii Mondiale, destinat dezvoltării de politici privind managementul riscului de dezastre. Acest sprijin financiar va facilita implementarea măsurilor necesare pentru reducerea vulnerabilităţii României la riscurile climatice şi pentru promovarea unui model de dezvoltare durabilă”, a mai transmis Ministerul Mediului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.