Un grav accident rutier s-a produs, sâmbătă după amiază, în judeţul Prahova, unde trei autoturisme s-au ciocnit, fiind proiectate pe câmp. Primele date de la faţa locului arată că 11 persoane se aflau în cele trei maşini, iar şase dintre ele sunt rănite. Printre victime se numără un copil de 12 ani, care este inconştient şi o femeie care în urma evenimentului are un braţ amputat. Un al doilea copil rănit în accident, tot de 12 ani, a fost preluat cu un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - Conform datelor furnizate de ISU Prahova sâmbătă după amiază, un echipaj medical intervine, cu un elicopter, pentru preluarea altui copil de la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti. Acesta va fi transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. 
Este vorba despre o fetiţă de 12 ani, care fusese dusă cu ambulanţa la spitalul din Ploieşti, echipajul medical de urgenţă stabilind drept diagnostic preliminar „traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial şi traumatism de coloană”. 
Un alt copil, tot o fată de 12 ani, aflată în comă, a fost preluată de la locul accidentului cu elicopterul şi dusă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul s-a produs în zona localităţii Fulga, la intersecţia dintre drumul naţional 1D cu drumul judeţean 100B.
În accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau 11 persoane. În urma impactului cele trei maşini au ieşit de pe carosabil, una dintre ele răsturnându-se pe câmp. 
Primele date de la faţa locului arată că şase persoane au politraumatisme.
Conform oficialilor ISU Prahova, printre victime se numără un copil de 12 ani, care este inconştient.
De asemenea, o femeie de 42 de ani a suferit o amputaţie de membru superior, un traumatism cranio-cerebral şi în cazul său există şi suspiciunea că are o fractură de femur. Ea este conştientă şi a fost preluată de un echipaj de terapie intensivă mobilă care o duce la Spitalul Floreasca din Capitală.
La locul accidentului a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.