Fostul primar al municipiului Timişoara Nicolae Robu are calitatea de suspect într-un dosar al DNA, după ce ar fi contrasemnat ilegal, ca edil, o autorizaţie de construcţie unui imobil, după ce aceasta fusese semnată de secretarul Primăriei şi arhitectul şef, afirmă surse judiciare. Robu a declarat că a fost chemat, vineri, la DNA Timişoara pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect, dar a susţinut că el nu este vinovat şi că garantează doar pentru el. Robu a explicat că un primar nu are expertiză în toate domeniile, astfel că nu şi-a pus semnătura pe niciun document, dacă acesta nu fusese semnat în prealabil de specialiştii din Primărie. DNA a precizat că Robu, fostul arhitect-şel al Timişoarei şi alţi foşti funcţionari din Primărie sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciul Teritorial Timişoara au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Nicolae Robu, la data faptei primar al municipiului Timişoara, Emilian-Sorin Ciurariu, la data faptei arhitect-şef al municipiului Timişoara, Gabriela-Violeta Borcsi, la data faptei şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Dezvoltare Urbană şi Lucreţia Croitoru, la data faptei consilier în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Dezvoltare Urbană, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, a arătat DNA, într-un comunicat de presă transmis vineri.

”În cursul anului 2018, cu încălcarea prevederilor legale, suspecţii Robu Nicolae, Ciurariu Emilian-Sorin, Borcsi Gabriela-Violeta şi Croitoru Lucreţia, în calităţile menţionate mai sus, împreună cu alţi funcţionari din cadrul primăriei municipiului Timişoara, ar fi emis o autorizaţie de construire a unui imobil cu nerespectarea condiţiilor stipulate în certificatul de urbanism. Prin emiterea acelei autorizaţii ar fi fost creat un prejudiciu persoanelor vătămate din dosar, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit beneficiarilor imobilului vizat de autorizaţia de construire”, a precizat DNA.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Suspecţilor Robu Nicolae, Ciurariu Emilian-Sorin, Croitoru Lucreţia şi Borcsi Gabriela-Violeta li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Potrivit sursei citate, în acest dosar se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

UPDATE - ”Este în cercetare un dosar, acum am aflat şi eu, am fost anunţat să vin, este în cercetare un dosar privind o autorizaţie de construire a unui duplex, dată parcă în 2018. Nu pot să vă spun detalii despre acest caz pentru că nu ştiu. Vă daţi seama că autorizaţii de construcţie am semnat o mulţime. În principiu, un primar, în cazul meu, să vorbesc despre mine, primarul Robu a semnat zilnic o mulţime de documente, printre care şi autorizaţii de construcţie. Niciodată în 8 ani nu am semnat fără a avea în prealabil toate semnăturile aparatului de specialitate, cerute de lege şi de procedurile interne de garanţie de legalitate şi de conformitate sub toate aspectele. La cabinetul meu nici măcar nu intra vreun document, dacă nu avea semnăturile prealabile. Primarul nu poate verifica toate dosarele”, a declarat Nicolae Robu, vineri, la ieşirea din sediul DNA TImişoara.
 
Fostul edil a explicat că s-a prezentat în faţa procurorilor în calitate de suspect.
 
”Am venit la DNA în calitate de suspect, am fost anunţat că sunt în dosar, pentru că eu am semnat. Nu am văzut semnătura, dar presupun că e semnătura mea olografă, presupun. Primarul nu poate verifica din două motive, cel puţin. În primul rând nu are expertiza necesară pentru toate domeniile de activitate a unei primării. Pe de altă parte, presupunând că are expertiză, nu are timpul necesar pentru asta. De aceea e un aparat de specialitate în instituţie, să îşi facă fiecare treaba, să răspundă pentru ce face”, a precizat Robu.
 
Fostul edil a adăugat că este nevinovat şi că garantează numai pentru el.
 
”O să văd dosarul pentru că nu ştiu, efectiv. S-a întâmplat în 2018 pentru o autorizaţie de construire pentru un duplex. Habar n-am despre ce e vorba. Desigur că îmi susţin nevinovăţia, nu am nicio vină. Nu am făcut nicio ilegalitate eu, personal. Am spus-o de nenumărate ori. Pentru mine garantez, dar numai pentru mine. Fiecare trebuie să garanteze pentru el”, a subliniat Nicolae Robu.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Nicolae Robu s-a prezentat, vineri, la sediul DNA Timişoara pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect în dosar, afirmă sursel citate. El nu a făcut nicio declaraţie în faţa procurorilor.
 
Imobilul a fost ridicat ilegal într-un cartier din sudul oraşului Timişoara.
 
Procurorii DNA au fost sesizaţi încă din anul 2018 de doi timişoreni care au observat că în vecinătatea locuinţelor lor se construieşte un imobil de 60 de metri, conceput a găzdui 8 apartamente, însă în documente apare ca fiind un duplex.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.