Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, o propunere legislativă care prelungeşte termenul pentru montarea repartitoarelor de căldură până la finalul lunii decembrie a anului viitor. Legea merge la promulgare. În România, aproximativ un milion de locuinţe încă sunt conectate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, iar jumătate dintre acestea se găsesc în cele şase sectoare ale Capitalei, a transmis Ministerul Energiei. În Bucureşti, 275.000 de apartamente nu au încă instalate astfel de sisteme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2024 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea,  începând cu data de 15 aprilie 2024, costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.

„Suntem conştienţi de provocările pe care le aduce tranziţia energetică pentru cetăţenii noştri, în special în contextul crizei energetice. Prin această lege, nu doar că amânăm termenul de implementare, ci oferim în premieră şi un mecanism de finanţare concret, demonstrând angajamentul faţă de sprijinirea românilor în procesul de modernizare energetică. Aceasta este o dovadă a faptului că Parlamentul României nu se limitează la prorogări de termene, ci vine cu soluţii viabile şi susţinute financiar din Fondul pentru Modernizare. M-am asigurat astfel că niciun român nu va fi penalizat în această perioadă de sărbători şi nici ulterior pentru neinstalarea repartitoarelor”, a afirmat ministrul Energiei Sebastian Burduja, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Conform iniţiativei legislative, „persoanele vulnerabile vor beneficia de sprijin pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sub formă de plăţi prin serviciul de mandat poştal”.

De asemenea, acordarea acestui sprijin va începe pentru categoriile de persoane eligibile în continuarea măsurii de sprijin pentru compensarea preţului la energie, prin utilizarea cardurilor de energie, a căror valabilitate urmează să fie prelungită până la 31 martie 2024.

„Prin excepţie, pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile este în valoare nominală de maximum 750 lei, este acordat pe locuinţă/gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineţi pentru reglarea consumului de energie termică, pe baza procesului de verbal de montare şi a facturii şi poate fi utilizat până la data de 27 decembrie 2024”, potrivit sursei citate.

Bugetul măsurii temporare de acordare a sprijinului necesar populaţiei vulnerabile pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a consumurilor individuale de energie termică, acordată prin intermediul cardurilor de energie, va fi de 375 milioane lei, sursa fiind Fondul pentru Modernizare.

„Imobilele tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice, în sistem de distribuţie orizontală, este obligatorie montarea sistemelor de măsurare a consumurilor până la 31 decembrie 2024 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă de consum la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, mai arată sursa menţionată.

Pe 12 decembrie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

Reprezentanţii Ministerului Energiei explică, într-un comunicat de presă, că în România, aproximativ un milion de locuinţe încă sunt conectate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, iar jumătate dintre acestea se găsesc în cele şase sectoare ale capitalei. În Bucureşti, 275.000 de apartamente nu au încă instalate astfel de sisteme.

Potrivit proiectului de lege adoptat, se încadrează în categoria persoanelor şi familiilor vulnerabile acelea cu un venit lunar sub 2.000 de lei pe membru de familie, alături de îndeplinirea condiţiilor legate de vârstă şi capacitate de muncă, dar şi persoanele care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală şi/sau dizabilitate. Pragul de vârstă relevant pentru această evaluare este stabilit la 60 de ani, astfel încât toate criteriile de vulnerabilitate sunt îndeplinite pentru a identifica o persoană sau o familie în situaţie de risc de sărăcie şi a le oferi sprijin financiar din fonduri publice.

Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile este în valoare nominală de maxim 750 lei, este acordat pe locuinţă/gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate prestatoare de servicii energetice agreată, a sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (cum ar fi repartitoare, robineţi de reglare a consumului de energie termică) şi pe baza procesului verbal de montare şi a facturii şi poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2024, mai spune sursa citată.

Bugetul măsurii pentru acordarea sprijinului necesar populaţiei vulnerabile pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică acordată prin intermediul cardurilor de energie ar urma să fie de 375 milioane lei, susţinut din Fondul pentru Modernizare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.