Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri, că în prezent sunt 149 de localităţi din ţară în scenariul roşu şi 903 în scenariul galben, lista unităţilor administrativ-teritoriale cu încadrarea în scenarii fiind afişată pe site-ul ministerului. Ministrul a reluat precizările referitoare la condiţiile în care se suspendă cursurile şi a subliniat că că elevii cu vulnerabilităţi care au adeverinţe nu sunt obligaţi să le reînnoiască. "Fără rabat de la portul măştii. Aerisirea la intervale regulate e un lucru esenţial", a subliniat Cîmpeanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

"Am afişat pe site-ul Ministerului Educaţiei lista tuturor celor 3.100 de UAT din România cu încadrarea în scenarii, în aşa fel fiecare părinte, profesor, elev să ştie cum se vor întâmpla lucrurile după 8 februarie. Prin consultarea listei se poate afla în ce fel se vor derula lucrurile din 8 februarie. Sunt 149 de localităţi în scenariul roşu, 903 în scenariul galben în care vor merge copiii de grădiniţă, clasele 1-4 şi clasa pregătitoare şi elevii din clasele terminale", a afirmat Sorin Cîmpeanu, vineri, într-o conferinţă de presă.

Lista poate fi consultată aici.

El a arătat că, la grădiniţă şi învăţământul primar, la primul caz de infectare se suspendă cursurile pentru 14 zile.

La ciclul gimnazial şi liceal, la primul caz se va face o anchetă epidemiologică, se recomandă şi testarea, şi vor fi analizate măsurile, fie se suspendă încă de la primul caz, fie nu e necesară suspendarea, se continuă până la al doilea caz, când se suspendă.

Potrivit lui Cîmpeanu, orarul va fi adaptat. "Nu dorim să ducem copiii să facă în aceeaşi zi şi ore fizice şi ore online", a spus el.

El a subliniat că se insistă pe respectarea distanţării fizice de minim un metru şi a menţionat că pentru a nu ajunge în situaţii absurde, mizează pe capacitatea organizatorică a directorilor.

Cîmpeanu a reiterat că elevii cu vulnerabilităţi care au adeverinţe nu sunt obligaţi să reînnoiască adeverinţele. Adeverinţele obţinute acum în semestrul II vor putea fi transmite electronic către diriginţi. Pentru cei care prezintă simptome specifice COVID în oricât de mică măsură se recomandă să nu intre în colectivitate şi nu se vor pune absenţe în aceste situaţii.

El a afirmat că, scăzând acele categorii de elevi exceptate din perspectiva prezenţei fizice, aglomeraţia nu va fi aşa mare.

"Fără rabat de la portul măştii. Aerisirea la intervale regulate e un lucru esenţial", a mai spus Cîmpeanu.

El a menţionat că a cerut autorităţilor locale responsabile cu transportul şcolar să se asigure la respectarea condiţiilor de transport şcola, situaţia fiind identificată ca o vulnerabilitate majoră. De asemenea, vor fi controale petnru respectarea regulilor la transportul şcolar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.