Meteorologii au actualizat avertizările de ploi şi intensificări ale vântului, duminică fiind în vigoare un Cod galben în cea mai mare parte a ţării. În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei, este Cod portocaliu de ploi abundente. În noaptea de duminică spre luni, judeţul Galaţi se va afla sub Cod roşu de ploi torenţiale, cu cantităţi de apă de 40-50 l/mp, iar în partea de centru şi de vest a judeţului, cu o probabilitate mare, de 80-100 l/mp. Şi în Bucureşti, vremea se răceşte şi devine instabilă. IGSU a anunţat că a fost activat Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) la Ministerul Afacerilor Interne şi Centrele Judeţene. De asemenea, au fost transmise recomandări pentru populaţie. La rândul lor, hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. Autorităţile din judeţul Galaţi au dispus evacuarea tuturor persoanelor care locuiesc în apropiere de albia râurilor sau în zone care pot fi inundate, în 23 de localităţi. O decizie de evacuare a fost emisă şi de către autorităţile din Vrancea.
UPDATE - IGSU a anunţat că, având în vedere aceste avertizări, au fost luate mai multe măsuri:
În intervalul menţionat, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a ţării şi local în regiunile sudice vor fi însoţite de descărcări electrice. Izolat vor fi vijelii şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25...40 l/mp şi local de peste 50 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45...65 km/h. În Moldova şi estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h.
În plus, vremea se va răci accentuat în toată ţara.
În intervalul menţionat, este Cod portocaliu de ploi torenţiale şi abundente în judeţele Sibiu, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, în municipiul Bucureşti şi parţial în judeţele Hunedoara şi Alba.
Astfel, în nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei, vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50...70 l/mp şi izolat de peste 80 l/mp.
O altă avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului va fi valabilă de duminică, de la ora 20.00, până luni, la ora 10.00, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei şi local în Transilvania, unde vor fi averse, iar în intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25...40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45...65 km/h.
În aceeaşi perioadă, va fi Cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului, la altitudini în general de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Aici vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70...90 km/h.
Cele două coduri galben vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj şi parţial în Alba.
În acelaşi interval, va fi Cod portocaliu de ploi torenţiale şi abundente, intensificări ale vântului în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Prahova, Buzău, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Vrancea, Bacău, Vaslui şi în zona de munte a judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa. Aici vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50...70 l/mp şi local peste 80...100 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70...85 km/h.
De la miezul nopţii de duminică spre luni până luni, la ora 9.00, judeţul Galaţi se va afla sub Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente. Cantităţile de apă vor fi în timp scurt de 40...50 l/mp, iar în partea de centru şi de vest a judeţului, cu o probabilitate mare, de 80...100 l/mp.
Meteorologii au emis şi o atenţionare Cod galben, valabilă de luni, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră. Aceasta vizează ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.
În intervalul menţionat, în Moldova, Dobrogea, centrul şi estul Munteniei vor fi averse, iar mai ales prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25...40 l/mp şi izolat peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50...70 km/h.
În acelaşi interval, va fi Cod galben şi în Carpaţii Orientali şi Meridionali, la altitudini în general de peste 1.700 de metri, unde vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70...90 km/h.
Aceste două atenţionări Cod galben vizează judeţele Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, în municipiul Bucureşti şi în unele zone ale judeţelor Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova.
În zona municipiului Bucureşti, de duminică de la ora 10.00 până luni la aceeaşi oră, vremea se va răci semnificativ şi va deveni instabilă. Cerul va fi mai mult noros, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi averse torenţiale şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 40...70 l/mp şi posibil de peste 80 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 50...55 km/h. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă de 10...11 grade.
De luni dimineaţă până marţi, la ora 10.00, vremea va fi închisă, rece, iar ziua temporar va ploua (10...15 l/mp). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade. Vântul va sufla slab şi moderat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...