Managerul Spitalului "Sfântul Pantelimon” din Capitală, Gheorghe Popescu, a fost demis, după ce au fost găsite mai multe probleme, inclusiv manageriale, la controlul făcut în unitatea sanitară în urma decesului unui pacient căruia o asistentă medicală i-a făcut o făcut o transfuzie greşită, a declarat miercuri, pentru News.ro, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. Ulterior, el a spus, la Palatul Victoria, că speră ca în cursul acestei zile să ia o decizie în ceea ce priveşte numirea unui nou manager, precizând că a avut deja discuţii ”cu doi sau trei potenţiali candidaţi”, însă a fost refuzat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Bodog: Am avut deja discuţii cu potenţiali candidaţi pentru conducerea spitalului Sf. Pantelimon, dar am fost refuzat

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, că speră ca în cursul acestei zile să ia o decizie în ceea ce priveşte numirea unui nou manager la Spitalul Sfântul Pantelimon, în urma demiterii lui Gheorghe Popescu, precizând că a avut deja discuţii ”cu doi sau trei potenţiali candidaţi”, însă a fost refuzat.

”În cursul zilei de azi sper că voi lua o decizie (în privinţa numirii unui nou manager la Spitalul Pantelimon - n.r.). Am avut deja discuţii cu doi sau trei potenţiali candidaţi pentru Spitalul Pantelimon. Nu vreau să vă ascund faptul că am fost refuzat. Mă rog, după o gândire de 24 de ore, una dintre doamne mi-a spus că nu a dormit toată noaptea ca urmare a propunerii pe care i-am făcut-o, însă am fost refuzat. Dar azi voi lua o decizie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Bodog: Managerul Spitalului "Sfântul Pantelimon”, unde un pacient a murit din cauza unei transfuzii, a fost demis

Managerul Spitalului "Sfântul Pantelimon” din Capitală, Gheorghe Popescu, a fost demis, după ce au fost găsite mai multe probleme, inclusiv manageriale, la controlul făcut în unitatea sanitară, în urma decesului unui pacient căruia o asistentă medicală i-a făcut o făcut o transfuzie greşită, a declarat miercuri, pentru News.ro, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Ministrul Sănătăţii a precizat că decizia încheierii contractului de management al lui Gheorghe Popescu a fost luată marţi, ţinând cont de concluziile inspectorilor de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti care săptămâna trecută au făcut un control în unitatea sanitară.

Florian Bodog a anunţat, marţi, că în urma controlului făcut la Spitalul “Sfântul Pantelimon” din Bucureşti au fost găsite mai multe probleme, în afara greşelii pe care a făcut-o asistenta medicală care a administrat greşit o transfuzie unui pacient, fiind identificate probleme manageriale, dar şi probleme legate de procedura de transfuzie, de control al sângelui la patul pacientului, înainte de administrare.

“Vorbim despre faptul că persoana respectivă, cu toate că avea în fişa postului atribuţii de administrare de transfuzii de sânge, nu avea pregătire în acest sens şi vorbim despre faptul că nu au fost asigurate acele cartele pentru controlul final la patul pacientului înainte de adminsitarea sângelui”, a spus  Bodog.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că sancţiunile au fost propuse de inspecţie în limita legii, iar alte sancţiuni le pot dispune doar organele abilitate în acest sens. Bodog a precizat că, după discuţiile pe care le va avea cu conducerile direcţiilor din Ministerul Sănătăţii, va fi luată o decizie.

Pacientul, în vârstă de 66 de ani, a murit în urmă cu aproape două săptămâni, după ce o asistentă de la Spitalul “Sfântul Pantelimon” din Capitală i-a făcut o transfuzie care fusese indicată pentru un alt pacient şi i-a administrat o grupă greşită de sânge.

Asistenta medicală a fost amendată cu 1.000 de lei şi i-a fost suspendat contractul de muncă până la finalizarea cercetării disciplinare.

În raportul de control preliminar întocmit de inspectorii sanitari se arăta că, din neglijenţa unui cadru medical, pacientul a primit o unitate de masă eritrocitară, fără a avea recomandare de la medicul curant pentru administrarea acesteia, masa eritrocitară fiind destinată unui alt pacient, care se afla în aceeaşi rezervă.

Inspectorii sanitari au înaintat conducerii spitalului mai multe recomandări privind respectarea normelor legate de transfuzii, instruirea personalului cu atribuţii în indicarea şi aplicarea terapiei transfuzionale, actualizarea deciziilor de înfiinţare a comisiei de hemovigilenţă şi de nominalizare a coordonatorului unităţii de transfuzie sanguină, achiziţionarea de carduri/cartele pentru efectuarea ultimului control pretransfuzional la patul bolnavului, cât şi respectarea protocoalelor de primire, livrare şi administrare produse sanguine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.