Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu şi va fi decernată Medalia de Aur a UVT Înaltpreasfinţiei Sale Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Aniversarea împlinirii celor opt decenii de la înfiinţarea UVT va crea prilejul organizării unei serii de evenimente cu profil special, oferite de UVT în perioada 23-25 mai 2024, context în care comunitatea academică a UVT reia parcursul evenimentelor memorabile, dedicate comunităţii timişorene, sub un generic special al aniversării din acest an – „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Primul dintre evenimentele speciale ce urmează să se desfăşoare în cadrul acestor festivităţi este o întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu, unul dintre cei mai importanţi filosofi şi eseişti români, într-un dialog moderat de profesorul şi scriitorul Mircea Mihăieş, o conferinţă publică în care autorul va lectura, în avanpremieră, fragmente din noua sa carte „Scrisoare către Dorothea”. Întâlnirea cu Gabriel Liiceanu va avea loc joi, 23 mai 2024, de la ora 18, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara”, se precizează într-un comunicat de presă, de marţi, al Universităţii de Vest din Timişoara.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Al doilea reper semnificativ al programului aniversar „UVT la 80 de ani” va fi cel al desfăşurării lucrărilor Consiliului Naţional al Rectorilor, organism reprezentativ care reuneşte rectorii universităţilor din România. Activităţile CNR din întrunirea de la Timişoara vor avea loc vineri, 24 mai 2024, în Aula Magna UVT, în cadrul a două sesiuni plenare (de la orele 10 şi 12), respectiv sâmbătă, 25 mai 2024, începând de la ora 10, în aula Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM).
 
Evenimentul festiv al Ceremoniei de deschidere a festivităţilor UVT 80 va fi organizat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, vineri, 24 mai 2024, începând de la ora 16.00, unde vor susţine mesaje dedicate aniversării atât rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, cât şi oficialităţile invitate, iar apoi va avea loc spectacolul aniversar susţinut de Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul UVT şi invitatul special, violonistul Alexandru Tomescu.
 
Ca parte integrantă a programului UVT 80, sâmbătă, 25 mai 2024, de la ora 9, va avea loc evenimentul de vernisare a celor două lucrări de artă monumentală create şi amplasate de autorul lor, Silviu Orăviţzan, la sediul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al UVT: Floarea vieţii (basorelief aurit, tehnică mixtă) şi Mecanica cerului (tehnică mixtă pe pânză).
 
În cadrul evenimentelor aniversare UVT 80, tot sâmbătă, de la ora 9.30, în aula Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al UVT va avea loc acordarea distincţiei onorifice Medalia de Aur a UVT Înaltpreasfinţiei Sale Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, la propunerea Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, pentru întreaga sa operă de susţinere a învăţământului superior teologic românesc.
 
„Vă invităm la UVT într-un moment aniversar unic, la sărbătoarea celor 80 de ani de la înfiinţarea universităţii noastre. Traversăm una dintre cele mai dinamice perioade ale dezvoltării UVT, un context foarte bun de a aniversa acest prag sărbătoresc alături de conducerile celorlalte universităţi româneşti, reunite în cadrul lucrărilor CNR, un forum al dezbaterilor reale despre prezentul şi viitorul învăţământului superior românesc în context european. Trăiesc o emoţie aparte, acum, la aniversarea UVT 80, când am ocazia fericită de a transmite din toată inima un mesaj de felicitare întregii comunităţi academice din UVT, dar şi comunităţii noastre de alumni, absolvenţi din toate generaţiile, cei ce formează cei mai buni ambasadori ai noştri în lume. La mulţi şi buni ani, UVT!”,  a transmis rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.