Medicul Elena Voicu, de la Spitalul "Sfântul Pantelimon" a susţinut, sâmbătă, că dulapul cu medicamente din secţia Anestezie Terapie Intensivă a unităţii sanitare este în continuare închis, deşi o comisie internă analizează situaţia privind medicamentele care ar fi fost ţinute sub cheie la această secţie şi date cu prioritate pacienţilor tineri.
"Eu şi cu asistentele de tură suntem martore că, în continuare, dulapul cu medicamente de pe programul AP/ATI este încuiat cu o cheie care nu se ştie unde este. Suspendarea şefei de secţie şi a asistentei şefe nu a rezolvat absolut nimic. Pe mine mă interesa să rezolvăm această situaţie, ca oricare medic să aibă acces la medicaţia oricărui pacient", a declarat dr. Elena Voicu la Digi 24.
Medicul a mai susţinut că a fost de gardă şi în noaptea incendiului de la Clubul Colectiv, când s-a confruntat cu aceeaşi situaţie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"În acea noapte, dulapul era închis cu cheia, iar ea (şefa secţiei ATI - n.r.) suna de acasă şi nu a fost prezentă, pot să vă spun că toţi şefii de secţie de la toate specialităţile au venit la spital în acea noapte şi s-au implicat, toate specialităţile minus o singură specialitate importantă care este, practic, inima spitalului", a declarat dr. Elena Voicu.
Informaţia a fost confirmată şi de Jean Chelba, tatăl lui Alex Chelba, una dintre victimele din Colectiv.
"Ştiu că în noaptea în care a fost primit Alexandru în secţia ATI acest dulap era închis. Deci nu au putut cei care erau de gardă în perioada respectivă să folosesc medicamente care poate, necunoscător, zic, eu, am aflat după aceeea că unele erau foarte necesare, nu s-a putut deschide dulapul decât a doua zi, când a venit şea de secţie cu cheia”, a declarat Jean Chelba la Digi 24.
Medicul Elena Voicu a precizat că a întocmit un proces-verbal împreună cu asistentele, în care a scris că, sâmbătă, dulapul cu medicamente pentru secţia ATI este, în continuare, închis.
La rândul său, directorul medical al Spitalului "Sfântul Pantelimon", dr. Cristina Gladys Al-Jashi, a declarat că spitalul derulează o anchetă în acest caz.
"Pe de o parte se ocupă de anestezie în blocul operator şi pe de altă parte susţinerea funcţiilor vitale. În cazul acestui sector, de susţinere a funcţiilor vitale şi de terapie intensivă sunt două tipuri de pacienţi: cei care reprezintă o patologie complexă şi care, în funcţie de criteriile care sunt prevăzute pot fi incluşi în pacientul critic şi pot beneficia de medicaţie din programul de care am menţionat, prioritară, şi ceilalţi pacienţi, pentru că nu toţi pacienţii din terapie intensivă sunt critici. Avem pacienţi în post-operator spre exemplu sau pacienţi decompensaţi şi recuperaţi", a explicat medicul, la Digi 24.
Directorul medical a mai susţinut că referatele pentru obţinerea medicamentelor au fost întotdeauna aprobate.
Şefa secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului "Sfântul Pantelimon", Laura Constantinescu, şi asistenta şefă, Laura Manea, au fost suspendate din funcţii de către conducerea unităţii sanitare, iar o comisie internă va analiza situaţia privind medicamentele care ar fi fost ţinute sub cheie la această secţie şi date cu prioritate pacienţilor tineri.
"Şefa secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), Laura Constantinescu, şi asistenta şefă a secţiei au fost suspendate din funcţie până la finalizarea anchetei interne declanşate astăzi", a declarat, joi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sfântul Pantelimon”, Fiorela Miţoiu.
Întrebată cât ar putea dura ancheta internă în acest caz, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sfântul Pantelimon” a spus că "în jur de două săptămâni".
Decizia spitalului de a face o anchetă internă şi de a le suspenda pe cele două angajate a fost luată după ce jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor au scris, citând un medic de la secţia ATI, că medicamentele pentru bolnavii care ajung în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului “Sfântul Pantelimon” sunt ţinute sub cheie, la şefa secţiei sau la asistenta-şefă acasă, fără ca medicii să aibă acces la ele, doctorii fiind puşi în situaţia de a alege cui dau un medicament şi cui nu.
Într-o înregistrare a medicului de la secţia ATI, şefa secţiei poate fi auzită spunând că medicamentele nu ajung, iar ei trebuie să le dea cu prioritate pacienţilor tineri: “Dacă dăm la toţi, nu mai avem medicaţie pentru ăia care merită”. La rândul său, farmacista spitalului spune că a găsit în dulap sute de doze dintr-un antibiotic care figurau în baza de date că fuseseră date pacienţilor.
Reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului Sănătăţii şi ai Serviciului de Medicină de Urgenţă vor face verificări, săptămâna viitoare, la Spitalul "Sf. Pantelimon" din Capitală, în urma informaţiilor privind posibila discriminare pe criterii de vârstă a pacienţilor de la Secţia ATI a unităţii, a anunţat, joi, Ministerul Sănătăţii, care mai spune că discriminarea pe criterii de vârstă sau orice altă formă de discriminare între pacienţi este inacceptabilă şi reprezintă o încălcare a legii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...