Un medic de la Spitalul Clinic Colţea din Capitală s-a electrocutat, joi, în timpul unei intervenţii chirugicale în care s-a produs un scurtcircuit la un aparat. Managerul unităţii sanitare, Anca Lupu, spune că âtat medicul, cât şi pacientul sunt în stare bună, neavând arsuri, ea precizând că acelaşi doctor s-a mai electrocutat o dată, în urmă cu câteva luni.
Managerul Spitalului Colţea din Capitală spune că incidentul a avut loc vineri dimineaţă, în timpul unei operaţii, când s-a produs un scurtcircuit la un electrocauter şi că atât medicul, cât şi pacientul sunt în stare bună, nesuferind arsuri.
Managerul spitalului a precizat că acest medic s-a mai electrocutat o dată, în ultimele luni, şi că după acel incident că cerut firmei care a livrat aparatul verificarea acestuia, dar şi instruirea celor care lucrează cu acest electrocauter.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Mi s-a spus că în timpul operaţiei a avut loc un scurtcircuit la un fir al electrocuterului pe care îl utiliza acest medic, al cărui nume nu vreau să-l fac public. Pacientul nu a păţit nimic. Nici medicul. Nimeni nu este în terapie intensivă, în stop cardio-respirator sau alte lucruri pe care le aud. Şi medicul şi pacientul sunt în stare bună, adică nu au suferit arsuri. Din păcate, acest medic s-a electrocutat şi acum vreo două luni. Nu ştiu ce s-a întâmplat. După primul incident am cerut firmelor care au adus aceste electrocautere, pentru că sunt două firme, să le verifice. Cele care nu aveau aviz de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) au fost retrase. Cele care sunt acum în funcţiune au autorizaţie de la ANMDD. Şi aparatul care l-a electocutat pe medic are aviz", a adăugat managerul Spitalului Colţea, Anca Lupu.
Ea a precizat că a cerut firmei care a livrat acest aparat o reverificare a acestuia.
"Nu ştim ce să mai zicem, acest aparat este utilizat de 30 de chirugi şi nu am avut astfel de situaţii decât cu acest medic. Vom verifica ce se întâmplă", a mai spus prof. dr. Anca Lupu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.