Un elicopter al Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul MAI transportă, vineri, o fetiţă de o lună, cu afecţiuni cardiace şi respiratorii grave, în Italia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Misiune umanitară externă pentru salvarea unei fetiţe. În aceste momente, avionul Cessna Citation V, aflat în dotarea Inspectoratul General de Aviatie al MAI efectuează o misiune umanitară externă pentru transferul unei fetiţe în vârstă de o lună, de la Bucureşti la Milano. Micuţa este diagnosticată cu afecţiuni cardiace şi respiratorii grave, fiind necesar transferul de urgenţă în Italia”, a anunţat, vineri, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Aeronava este operată de un echipaj format din comandorul Codreanu Laurenţiu şi locotenent-comandorul Breahnă Florin.

Pe toată durata zborului, fetiţa, care este intubată şi ventilată mecanic, va fi monitorizată şi asistată de o echipă medicală din cadrul UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, compusă din medicul Caloian Alexandru şi asistentul medical Lucian Pătru.

În elicopter este şi mama fetiţei.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.