Un bărbat a oferit suma de 9.000 de lei pentru a bea o cafea cu primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc. Oferta a fost făcută în cadrul unui eveniment caritabil care şi-a propus să strângă bani pentru copii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimentul caritabil marca Căsuţa Bucuriei – Dăruieşte cu Bucurie a avut loc, marţi seară, la sala Centrului de Cultură Urbană Casino Cluj. 

Zeci de persoane s-au strâns pentru a participa la spectacol, dar şi la licitaţia organizată pentru a strânge bani pentru copii.  

Un bărbat a oferit 9.000 de lei pentru o cafea cu primarul Emil Boc.  

”O cafea cu domnul Boc – 9.000 odată, 9.000 de lei de două ori şi, dacă nu mai vedem niciun carton ridicat, doamnelor şi domnilor, în premieră absolută pentru Cluj – cafea cu domnul primar Emil Boc, 9.000 de lei de trei ori, adjudecat!”, a anunţat Bob Rădulescu, gazda evenimentului.  

În cadrul evenimentului s-au mai scos la licitaţie obiecte oferite de vedete din lumea sportului - un tricou semnat de legendele Universităţii Cluj, Bella Bakos, Moldovan Constantin, Palosan Dan, Cantor Bogdan, Bagiu Sorin, Pojar Cristian, Popescu Marius, Lazar Ilie, Poratki Tiberiu, Iasco Zoltan, Vadana Sorin, Campeanu Romulus, Ciolobic Horatiu, Dobrau Vasile, Lazareanu Marcel, Maja Ioan, o minge semnată de Sorin Bagiu, Ioana Maja şi Tiberiu Poratki, o minge semnată de cea mai valoroasă jucătoare de volei din istoria României, Cristina Pirv, o minge semnată de jucătorul de fotbal din generaţia de aur a României, Dan Petrescu, o minge semnată de legenda tenisului românesc, Ilie Năstase, dar şi o mască de scrimă semnată de campioana olimpică a României, Ana-Maria Brânză. 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.